text Poezii crestine

Strigă Duhul Sfânt prin vase !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
Strigă Duhul Sfânt prin vase
Astăzi să luați aminte
Vremea este pe sfârșite
Suflete la cer vor fi suite

Cele care s -au sfințit
Și pentru mine s-au pregătit
Cei care s-au îndreptat
Și pe cale au umblat

Sufletele calde care
Au dat altora de mâncare
Cele care au fost alinare
Pentru cei în strâmtoarere

Sufletele iubitoare
Pentru toți din încercare
Cele care au oferit iertare
Și au stat în mijlocire

Sufletele cele smerite
Și de mine călăuzite
Toate vor veni la mine
Vor fi cu al lor Mire

Sufletele celor care
M-au iubit și-n încercare
Nu s-au dezlipit de mine
Au știut că va fi bine

Sufletele ce-au postit
Și la timp au vorbit
Despre ce-am descoperit
S-au smerit, nu s-au mândrit

Sufletele ce au stat în ascultare
Și mie mi-au dat crezare
Cele ce au fost harnice
Și la orice lucru practice

Sufletele ce m -au căutat
Pe mine neîncetat
Cele ce nu s-au falit
Și pe alții n-au batjocorit

Sufletele ce s-au pocăit
Și nu s-au îndreptătit
Cele care au tăcut
Chiar si-atunci când le-a durut

Cele care au răbdat
Au plâns dar n-au judecat
Cele care au oferit
Timpul lor și s-au jertfit

Cele care au fost rănite
De apropiați prigonite
Totul pentru al meu Nume
Căci eu i-am salvat din lume

Cele care au fost nedreptățite
Și mereu de alții încolțite
Ele au fost de mine ridicate
Și-n sânge Sfânt spălate

Luați aminte și vegheați
Astăzi să fiți cercetați
De voiți să fiți răpiți
Căutați să vă sfințiți

Nici un lucru neîntinat
Ce nu-i vrednic de împărat
Nu va fi la cer luat
Pe pământ va fi lăsat

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>