Străin îmi ești Pământ!

Poate cândva îți vei aduce-aminte
Că ți-am fost prieten, frate, chiar mai mult
Și-ai vrea să-mi spui măcar două cuvinte,
Dar nu voi fi aici ca să te-ascult.
Atâția ani s-au scurs fără de știre,
Atâtea visuri s-au cernit pe drum,
Abia de mai zăresc vreo amintire,
Că mă întreb dacă sunt viu și-acum.

Mă vei căuta cu nostalgie-n suflet,
Dar porți închise te-or întâmpina,
Împleticit în gânduri și în umblet,
Vei regreta cumplit tăcerea mea.
Degeaba chemi ceva ce nu mai este,
De lăcrimezi, eu nu pot să te-alin,
Rămâne-voi o filă de poveste...
"A fost odată" și apoi, "Amin!"

Toți alergăm încolo și încoace,
Nu avem timp măcar de "O zi bună!"
Ne mai mirăm că-n suflet nu e pace,
Însă sperăm în ceruri o cunună.
Când încă poți, pe-aproapele întreabă
Cum îi mai merge, care-i e durerea,
Fii milostiv, pășește fără grabă,
Prin Duhul Sfânt transmite-i mângâierea.

Privește-n ochi pe cel în suferință,
Un zâmbet uneori e suficient,
Arată-ți fapta dacă ai credință,
Când Domnul cheamă, tu să spui: "Prezent!"
Poate cândva-ți vei aminti de mine,
Acuma sunt, dar parcă nu trăiesc!
De vrei să-ntrebi ceva, cu-atât mai bine,
Răspunsul meu e simplu: "Te iubesc!

Și dacă timpu-şi va-ngheța cadranul
În dreptul meu, nu am ce regreta,
Străin îmi ești Pământ, dar mi-ești și hanul
În care-s hărăzit a înnopta!
Îmbrățișa-vei trupul! E arvuna
Ce vei primi, acesta-i dreptul tău!
Adevărata viață-i numai una:
Când duhul meu va fi cu Dumnezeu!

Poate cândva îți vei aduce-aminte
Că ți-am fost prieten, frate, chiar mai mult
Și-ai vrea să-mi spui măcar două cuvinte,
Dar nu voi fi aici ca să te-ascult.
Mă vei căuta cu nostalgie-n suflet,
Dar porți închise te-or întâmpina,
Împleticit în gânduri și în umblet,
Vei regreta cumplit tăcerea mea.

15/06/17, Barcelona -Lucica Boltasu