Stare de alarmă

Filozofii azi declară că suntem la întâmplare;
Dumnezeu, vezi, nu există, — strigă ei în gura mare;
Toate s-au născut din şansă, existăm dintr-un noroc,
Cică aminoacizii au făcut un mormoloc.

Cu ştiinţă gogonată, spun că „întâmplarea oarbă”,
A creat tot ce se vede: apă, aer, pomi şi iarbă;
Că-n condiţii speciale broasca s-a făcut pisoi,
Şi-ntr-o bună dimineaţă din maimuţă 'hop şi noi.

Auzi, frate, ce îndrugă! — şi cu zeci de doctorate —
Că suntem doar animale, ceva mai evoluate.
Şi aşa din Şansa Chioară au făcut un „dumnezeu”.
Numai că mă uit prin lume, şi mă sperii ce văd eu:

Sună înnebunitoare disperatele sirene,
Cad în praf zgârie-norii, străzile devin gheene,
Teroriştii fac să curgă sângele ca la cișmea,
Şi rachetele omoară mii de oameni pe-undeva.

Tinerii cu tatuaje zvârcolindu-se-n beţie,
Iar copiii cu pumnale spintecând în carne vie,
În familie divorţuri şi avorturi fără şir,
Droguri şi stupefiante, jaf, minciună şi delir.

Știri din Moscova şi New York, Peking, București sau Roma
Numai chefuri, numai crime, şi desfrâu ca la Sodoma;
Şi în toată halandala, stai şi te întrebi năuc,
Nu cumva trăim cu toţii într-un mare balamuc?

O, dar nu-i nici o mirare, căci simptomele-s normale
Pentru lumea care crede că suntem doar animale.
Astăzi oamenii se-nchină, aşa după cum au vrut,
„dumnezeului” pe care singuri ei şi l-au făcut.