Smochinul neroditor

Crescut în cel mai bun pământ
Udat și îngrijit,
Când pentru rodul așteptat,
Stăpânul a venit;
În loc de rod, a găsit frunze
Și crengi fără folos;
Și a rostit pe loc sentința
Stăpânul furios.

-Ce rost mai are să lăsăm
Copacul în grădină?
Să tragă seva celorlalți,
Să le ia din lumină?
Tăiați-l! Căci ocupă loc,
Și roade n-a facut;
De la porunca de-a rodi
De mult s-a abătut!

-Mai lasă-l Doamne înc-un an
Mai spune grădinarul;
Căci încă nu-i totul pierdut
Mai are încă harul,
Să mă ocup de uscături
De frunze veștejite,
De tot ce nu e de folos
De lucruri învechite.

Și ramurile ce-s firesti
Vor fi îndepărtate,
Îl voi uda și îngriji
Cu multă bunătate;
Iar dacă nici așa nu vrea
Să facă rod deloc,
Va fi tăiat și aruncat
Afară drept în foc! ...

Te rog, o Doamne, taie tot
Ce-i putred și uscat;
Dar numai cruță-mi rădăcina
Să nu fiu lepădat.
Și de lăsa-vei doar un ciot
Ce poate să-nfrunzească,
Din el poți face alt copac
Prin mila Ta cerească.

Iar rodul binecuvântat
Curând o să apară,
În anotimpul friguros
Ca și în plină vară.
Din roua sfântă toarnă Tu
În mine înc-o dată;
Și roada ce o să aduc
A Ta să fie toată.

Dany Căpătan