Smochinul

În via-ntinsă, verde, roditoare,
În care străluceşte bobul plin,
Se-nalţă drept, îmbrăţişat de soare,
Un viguros, frunzos, umbros smochin.

Pus cu speranţă, ca şi via-ntreagă,
A fost săpat, udat şi el la fel,
Dar când a vrut stăpânul să culeagă
Nu a găsit nici o smochină-n el.

Şi pentru că n-a fost sădit în vie
Să facă umbră, să ocupe loc,
A hotărât stăpânul, cu mânie,
Să-l taie şi să îl arunce-n foc.

A mijlocit vierul, cu răbdare,
S-a angajat că-l va mai îngriji
Încă un an, vreme hotărâtoare
În care va rodi sau va pieri.
***
Ocupi şi tu un loc în adunare
Ca şi smochinul, în acelaşi mod,
Udat de-ale Cuvântului izvoare,
Dar...va găsi Stăpânu-n tine rod?

Ai fost sădit cu dragoste divină
Şi îngrijit cu mângâieri cereşti,
Dar Cel ce-ţi dă şi apă, şi lumină
Aşteaptă de la tine să rodeşti.

Vine Stăpânul, trece printre rânduri
Şi cercetează via răbdător,
Dacă n-ai roade, nu mai sta pe gânduri,
Nu oscila-ntre roade şi... topor.

Să dăm prin Duhul roadă spre lumină,
Avertismentu-i fără echivoc:
„Toporu-i deja-nfipt la rădăcină,
Iar cei neroditori vor arde-n foc."

Amin
Vulcan, 18 sept. 2007