Smerenia-i podoabă!

Smerenia văzută în slujire
E o podoabă a sufletului pur,
Neîntinat de-o falsă modestie
Ce-o mai găsești
Din când în când
La unii din creștini...

Ei vor să știe
Cine-i cel mai mare
Și care-i locul ce le este dat,
Dorind a sta și-n dreapta
Și la stânga,
Doar de-a fi siguri
C-au locul rezervat. Marcu 10:37

Dar cinstea aceasta
Este o onoare
Și-n vechiul orient
Doar regii o împărțeau
Acelui fiu chemat la întronare,
Ce-n dreapta lor
Pe-un tron, la fel stăteau.

Dar Domnul, chemându-și ucenicii
Le-a spus de cinstea
Tatălui ceresc,
Că lui i se cuvine
Dreptul de-a întrona
Pe fiul întrupat,
În dreapta tronului ceresc.

Mai sunt din cei ce tună cu putere,
Ca mari cârmuitori
Și slujitori de cler,
Ei vor ca să-și impună
Acel punct de vedere
Văzând a lor slujire
Un dar venit din cer. Marcu 10:42

Dar Domnul, azi ne spune:
Voi, ucenicii mei
Să nu face-ți ca ei!
Smerenia-n slujire
E o podoabă sfântă,
De vreți să fiți mai sus
Să stați mai jos ca ei. Marcu 10:43-44

Smerenia cerută
Nu-ți calcă demnitatea,
Iar ce-ai primit în dar
Îți va rămâne dar,
Când pui pe alți-n față
Ți-arată bunătatea
Iar Domnului îi place
Când ai suflet curat.

Cum ai putea să fi
Plăcut în fața Lui
Când vrei să fi mai mare
Ca cel egal cu tine?
Cum vrei să fi plăcut
Când vezi un amărât
Și-n mintea ta îți spui:
Bine că nu-s ca tine!

Smerenia-i podoabă,
E har la purtător,
Nicicând nu te coboară
Și-ți e de ajutor,
Căci cel ce se smerește
Va fi cel înălțat,
Iar cel ce se înalță
Va fi cel înhățat.

A fi smerit
E o podoabă,
Fără de aur și arginți,
E despre-a fi
Dar nu se laudă,
E despre-a face...
Și despre a iubii!