Smerenia e o floare rară

Smerenia e o floare rară,
Și o găsește numai cel ce are o inimă curată!
O găsește numai cel ce o va căuta,
Cu toată dragostea din inima sa.

Este o floare minunată,
Unde nu răsare orișiunde într-o grădină de vară...
Ea este ascunsă îndată,
Printre florile din grădină ce au crescut odată.

Nu este mare, dar nici înaltă,
Ca privirea omului trufaș să nu o vadă.
Este undeva, într-un loc ascuns,
Printre florile din grădină ce Domnul le-a pus.

Numai acela o va putea găsi,
Care trăiește pentru Domnul din vesnicii,
Numai acela când în grădină a intrat,
Vede floarea smereniei, pe care Domnul a plantat.

Și se duce grăbit,
Printre florile ce Domnul le-a sădit.
Și când ajunge lângă floarea minunată,
Se bucură, căci mult a căutat-o în viață.

Se bucură de parfumul ei,
Și strânge în inimă tot mirosul ei!
Și atât de mult omul acela este bucuros,
Parcă L-a găsit pe Domnul Hristos!

Apoi, iasă din grădină fericit,
Căci a găsit floarea smereniei ce a dorit,
Și iată căci se întâlnește cu un alt vizitator,
Care se bucură și el de florile Blândului Păstor.

Și când te vede așa bucuros,
Te întreabă: Ce ai găsit în grădină de ești așa voios?
Ce ai găsit printre flori și eu nu am găsit,
De ești în inimă, așa de fericit?

Și atuncea, tu, bucuros,
Scoți floarea smereniei și o întorci omului curios
Și spui cu vocea ta duioasă:
Iată de ce, sunt fericit în a mea viață!

Căci în grădina Păstorului când am intrat,
Această floare eu am căutat
Și am dorit mult să o găsesc,
Căci spre viață veșnică cu ea pășesc!

Iar călătorul acela mirat,
Se uită spre tine cu drag
Și pune o întrebare înainte ta:
Cum de nu am găsit și eu această floare cândva?

Căci și eu în grădină am intrat,
Și multe flori am găsit și m-am bucurat,
Dar, floarea pe care o ai în mâna ta,
Nu am mai văzut-o în grădina aceasta!

Iar tu, plin de bucurie,
Îi spui cu voioșie:
Căci acesta este o floare aleasă,
Pusă de Domnul ca nu toți să o zărească.

Ea în grădină se află,
Dar numai acel ce are inima curată,
Numai acela o va putea zări,
Floarea smereniei din veșnicii.

Așa căci, oricât te-ai strădui,
Această floare nu o vei putea găsi...
Căci este ascunsă de privirea ta îndată,
Dacă nu ai inima curată.

Așa căci, dragul meu călător
Ce te afli în grădina Blândului Păstor,
Poate căci mai ai ceva în inima ta,
De nu vezi floarea smereniei unde este acuma.

Ia curățește inima și apoi intră din nou,
În grădina Blândului Păstor...
Și dacă inima ta va fi curată,
Vei găsi floarea aleasă.

Nu oricine o poate găsi,
E cea mai scumpă floare din veșnicii.
Mult pentru floarea aceasta s-a plătit,
Chiar cu sânge, lemnul a fost stropit!

Ca nu oricine să o găsească,
Doar cei cu inima curată,
Doar cei ce caută pe Dumnezeu,
Cu inima curată, dragul meu.

Amin