text Poezii crestine

Simbolul suferinței Tale!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Simbolul suferinței Tale!


Un simbol de suferință
Este crucea Ta, Isus
Prin ea avem biruință
Ca să fim cu Tine, sus

Plâng mereu, plin de tristețe
Știu ce mult ai suferit
Dar ești plin de frumusețe
Jertfa Ta m-a izbăvit

Harul Tău mă fericește
Căci Tu, nu l-ai ridicat
Mă deșteaptă, mă trezește
Ca să fiu și eu salvat

În tot mă atenționează
Drumul drept, să nu-l ratez
Mă conduce, mă ghidează
Să mă bizui pe al Tău crez.

Mă veghezi fără încetare
Pe drumul cel drept mă duci
Mă ferești de supărare
Îmi dai pace, mă conduci

Sus în lumile cerești
Unde eu voi stăpâni
Veșnicia-mi dăruiești
Să fiu cu ai Tăi copii.

Doamne, bunătatea Ta
Mă ridică, mă întărește
Îmi mângâie inima
Credința mi-o înmulțește

Căci nimic nu mă răpune
Dacă ești de partea mea
Pe calea dreaptă mă ține
Forță dă-mi, să merg pe ea

Eu voi renunța la toate
Pentru Tine, Domnul meu
Căci inima mea socoate
Că doar ajutorul Tău

Mă duce și mă îndeamnă
Cerul să îl dobândesc
Și la toate să iau seamă
Mai mult să mă pocăiesc!

Amin

Câmpia Turzii, 15 septembrie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>