Şi timpul curge, ticăind iubire

Lumina sfântă tainic mă cuprinde
Şi-n dezmierdări, simt caldele-i vibraţii,
Înfiorat, mă lepăd de tentaţii,
Apoi uşor, mă-nalţ, spre alte spaţii,
Cu Tine-n gând, iubitul meu Părinte.

În zbor ascet, mă frâng sub ploi de stele
Şi-ncep să plâng, la margine de timp,
Căci m-am crezut un Zeus în Olimp
Aicea jos, în scurtul meu răstimp
Şi-am neglijat originile mele.

Uitat-am eu de-a cerului iubire,
De primăveri eterne, de splendoare,
M-am coborât în tina ce mă doare,
Robit de greu, de trudă şi sudoare
Şi am ajuns, un ciob fără sclipire.

Am vrut cândva să-Ţi semăn, să fiu sfânt
Şi-am ascultat tot ce mi-ai poruncit,
Dar într-o zi, prea tare ispitit,
Întins-am mâna spre fructul oprit
Şi am căzut din cer, jos pe pământ.

De-atunci alerg, în lumea terenală,
Căutând o cale să mă-ntorc la Tine,
În rugăciuni, Te rog să vii la mine,
Să mă ridici în zările senine,
Să-mi întregeşti trăirea parţială.

Să fim din nou Isuse, împreună,
În loc ales şi-n ceasul înserării,
Să mă ascund sub aripa-ndurării,
Să-Ţi cânt “Osana!” şi să dau uitării,
Tot ce-a fost rău, în lumea mea nebună.

Şi timpul curge, ticăind iubire,
Ca o clepsidră-i viaţa mea predată,
Nu vreau ca să mai cad din har vreodată,
Cu eu-mi răstignit, strig: ”Ava, Tată!”
Tu vii şi mă ridici în nemurire…


15/11/2012, Barcelona- Lucica Boltasu