Sfintire

SFINTIRE


*****
Sfinţirea ne-îmbracă-n smerenie,
Ne învață îndelunga răbdare.
Şi din credincioşie în evlavie,
Ne-nvaţă dragostea îngăduitoare.

Dacă blândețea ține-n frâu, gura,
Dispare focul certării și ura.
Dacă iubirea mărește măsura,
Mângâierea își deșartă căldura.

Ferește-te de orice vorbă goală,
Ea aduce amărăciune şi boală.
Cel mai adesea, brodează cleveteală
Și inima-i plină de mahmureală.

Bunătatea are-n ea înțelepciune,
Răspândește iubire-n acțiune.
Între frați, e agent de coeziune,
Ce tinde cu jind la perfecțiune.

Fii blândă, cum Isus a fost cu tine,
Când a șters a tale lacrimi și suspine.
De la supărare, iute te abține,
Smerenia, de rău, departe te ține.

Iubirea în inimă îmbobocește,
Evlavia ce credința îți crește.
În destoinicie te călăuzește,
Și viața în sfințenie-o croiește.

Rodul blândeții, o eternă floare,
Dă vieții tale divină splendoare.
Fii plină de-ngăduinţă răbdătoare!
Şi zilele-ţi vor fi scăldate-n soare.

Pacifistă, ea îndreaptă şi învață.
Şi-n înfrânare, e izvor de viaţă.
Tentaculele răului nu te-agață,
Nu-ți face inima sloi de gheață.

Neprihănirea, e noian de pace,
Un vas de cinste, din tine preface.
Furia urii, n-o lasă s-atace,
Sfințirea în toate e ceea ce-i place.

Păzește Cuvântul Lui Dumnezeu,
Păstrează-l în inima ta mereu.
E singurul scut, ce te apără la greu,
E al vieții tale eterne, corifeu.

Pentru noi a părăsit slava cerească,
S-a dat jertfă, ca să ne mântuiască.
Din dragoste ține să ne sfințească,
Până când pe nor vine, să ne răpească.
Amin!