"Sfinţii"

Mi-a spus şăgalnic un actor:
„Eşti cam fanatic, frate!
Tu mai ascultă de popor
Şi dă-i şi lui dreptate.

Mai sunt nevoi, mai nu sunt bani,
Mai sunt de toate cele;
Nu toţi pot fi aşa avani
Să umble după stele.

Mai e noroc, mai este trai,
Scriptura şi tribuna...
Toţi vor să nimerească-n rai
Şi de-a primi cununa.

Nu îi mai fi aşa de sfânt,
Chiar fără de păcate;
Aceasta-i viaţa pe pământ
Şi e realitate.”

Eu am privit la mutra lui
Rotundă de grăsime
Şi m-am gândit:„Acesta nu-i
Smeritul din mulţime.

El nu e unul – ei sunt mulţi,
De mişună prin case,
Înspre sinceritate – muţi,
Viteji înspre foloase.

Linguşitori cu orice şef,
Iar grosolani cu simplii,
Deprinderea de diotref
În Viaţă dau s-o-mplânte.

Obrăznicind la orice pas
Cu ţinta de mărire,
Ei vor ucide orice glas,
Ce-ar spune de iubire.

Ei judecata între fraţi
Au ponegrit-o-ntreagă,
Ca gloata lor de nespălaţi
Mizeria să-şi dreagă.

Iubirea nu poate veni
Unde nu-i judecată,
Şi-aceştea o vor gâtui
Cu murdăria toată.

În fruntea bietului „nărod”
Sunt „arma apărării”,
Când ei, de fapt, sunt doară nod
Pe ştreangul strangulării.

Tot susţinându-se-ntre ei,
Făţarnici toţi ca unul,
Liliputani la cinste ce-i,
Gigantici în minciună.

Pe ceilalţi „fraţi” îi înjosesc
Să nu mai creadă-n viaţă,
Ca să devină-un plâns prostesc
Cu zâmbet de paiaţă.

Ticăloşiţi spiritual,
Însă-s obraznici inşii,
Oricare cată principal
Să pară între dânşii.

Hapsâni de lacomi după bani
Şi după avuţie,
Mentalitatea de golani
O predică de „vie”.

Aşa se duc, aşa se trec –
Nimicuri cu uşorii,
Iară soţiile-i întrec
Şi îi ajung feciorii.”

Dar tare-am spus:”Tu ai greşit! –
Eu fraţii mi-i ştiu bine!
Te du de unde ai venit –
Lipseşti de lângă mine!”