Sfințenia adevărată

Creştin legat de-a legii vechi tipare
Prin care vrei să fii evlavios,
Aş vrea să-ţi spun că megi înspre pierzare
Nesocotind iubirea lui Hristos.

Isus ne-a îndemnat pe toţi la „Milă”
Să plângem când un frate-al nostru plânge,
Să legăm răni, nu să privim cu silă
Când trebuie să ne pătăm poate de sânge.

În oastea lui Hristos e unitate,
Nu-i luptă pentru slava trecătoare
Iar cei răniţi sunt duşi cu bunătate
De cei mai tari la Jertfa iertătoare.

El nu te-a învăţat să faci pe „sfântul”
Privind la cel căzut jos în ţărână,
Ci chiar de ţi-ai păta puţin veşmântul,
Apleacă-te ca să-i întinzi o mână.

Un frate este astăzi vinovatul
Ce a greșit făcând o nedreptate...
Îndreptăţit eşti să urăşti păcatul
Dar nu ai dreptul să urăşti un frate.

Oricât ar fi de bun preţul vânzării,
Nu te grăbi să-ţi vinzi cândva un frate...
Că va veni o zi a răzbunării
Când vei fi judecat după dreptate.

Ţi-ai pus însă pe ochii tăi năframa
Să nu vezi adevărul din Scriptură.
Ai ajuns orb şi astăzi trăieşti drama
Judecătorului nedrept şi plin de ură.

Te vezi atât de sfânt ca fariseul,
Crezându-te exemplu bun în toate,
Dar ce folos căci eşti condus de “Eul”
Ce nu-ţi îngâduie să fi cu fraţii „frate”.

Ţi-a pus cel rău în minte-nvăţătura
Ce n-are rădăcina în Iubire;
Sfinţenia ta falsă-ascunde ura
Ce te îndeamnă doar la răzvrătire.

De ochii lumii, încă porţi o “haină”
Şi stai la Masa Domnului cu sfinţii,
Dar în ascuns încă păstrezi în taină
Punga vânzării-n care ţii arginţii.

Scoţi la iveală lucruri nepermise,
Punând pe fraţii tăi în umilinţă,
Tu pui venin pe rănile deschise
A celor care trec prin suferinţă.

Judecător nedrept şi fără minte,
Opreşte-te din calea rătăcirii!
Învață azi căci lucrurile sfinte
Le poţi găsi în „Tainele iubirii”.