text Poezii crestine

servitoarea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Necunoscut
SERVITOAREA
Ce n-aș face, zic unii,
Să fiu și eu mântuit,
Însă sunt treburi prea multe
Și muncesc necontenit.

Ei n-au nici pic de dreptate
Pentru că vreau să vă spun
Despre-o biată servitoare
Ce avea un suflet bun.

N-avea timp de rugăciune
Căci toată ziua lucra
Dar în lucrul ei cam astfel
Toată ziua se ruga:

Dacă mătura prin casă
Mătură, Doamne, zicea
Toate gândurile rele
Ce stau în inima mea!

Când spăla rufe-n copaie
În gândul ei zicea mereu
Așa să-mi speli, Doamne Sfinte
Haina sufletului meu!

Când le călca cu mașina,
Iar în gândul ei zicea:
Așa să netezești, Doamne,
Spre Ceruri cărarea mea!


Iar când curăța prin casă
Zicea din gură mereu:
Așa să-mi cureți, Tu, Doamne,
Casa sufletului meu!

Atunci Domnul sfânt văzând
Fapta ei cea strălucită
I-a gătit în Cer cunună
Să fie-n veci fericită.

Ați văzut voi servitoarea
Cum se ruga, frații mei?
Să-i urmați de-acum-nainte
Strălucită fapta ei!

Să te rogi lui Dumnezeu
Orișicând și-n orice loc
Ca să-ți capeți fericirea
Să scapi de cumplitul foc!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>