text Poezii crestine

Șerpi veninoși

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ilie Belciu
Colindă vestea morții prin mulţime,
Şerpi veninoşi în tabără se-aruncă,
Căci Dumnezeu loveşte cu cruzime
Pe cei ce-au încălcat a Lui poruncă.

În mijloc însă, sus într-o prăjină,
E ridicat un şarpe de aramă,
Ca simbol al iertării de-orice vină
Şi-al izbăvirii de cumplita dramă.

Noi ştim din a Scripturii-nvăţătură
Că cel ce-a fost muşcat din neştiință
Nu era izbăvit de muşcătură,
Însă salvat de moarte prin credință.

Mai otrăviţi decât au fost vreodată
Mulţi şerpi sunt astăzi încă prin mulţime.
Otrava lor e mai înveninată
Decât otrava celor din vechime.

Vorbiri de rău şi lipsă de răbdare,
Neascultare, viclenie, ură,
Cuvinte goale spuse la-ntâmplare
Sunt toate, doar o mică muşcătură.

O muşcătură mică dar cumplită
Ce lasă-n suflet trista agonie
A celor ce prin rana-i otrăvită
Le-aduce moartea pentru veşnicie.

Mor mii de oameni din măreaţa gloată,
Se pierd în lipsa lor de cunoştinţă,
Chiar dacă la Golgota-i ridicată
O Cruce a salvării prin credinţă.

Sus la Calvar, Părintele Iubirii
Mai stă pe cruce încă mărturie...
Nemeritat simbol al izbăvirii
Ca şarpele de-aramă din pustie.

Cuvântul vieţii astăzi ne aduce,
O minunată veste de salvării.
O singură privire sus la cruce
Şi prin credință eşti părtaş iertării.

Hristos îţi poate alina suspinul,
Durerea muşcăturii nemiloase.
De ce nu laşi să scoată El veninul
Din rana vieţii tale păcătoase?

De nu, să ştii că moartea te aşteaptă
În iadul nemilos pe veşnicie.
Şi-atunci la Judecata Lui cea dreaptă,
Ziua de azi va fi o mărturie.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>