text Poezii crestine

Semnale Târzii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
"Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor." (1 Timotei 4:1-2)

Cuvântul din Scripturã
Vestit din gurã-n gurã,
Ne-a fost adeverit de-atâtea ori;
Şi, iatã, se repetã
În sunet de trompetã,
În vremea noastrã, scumpi fraţi şi surori!

Cãci scumpul nostru Tatã
Prin Duhul, ne aratã
Cum tineri şi bãtrâni, copii şi-adulţi
Cãuta-vor sã strecoare
Cuvinte-nşelãtoare,
Aidoma lor, sã fie cât mai mulţi! ...

De fapt, urechi sunt multe
Ce nu mai vor s-asculte
Ale Scripturii sfinte-nvãţãturi.
Cãci s-au întors spre lume,
Dorind s-audã glume,
Legate fiind cu negre legãturi.

Tu, frate, şi tu, sorã,
În fiecare orã
Sã-L ceri pe Dumnezeu în ajutor!
Cãci glasul de Sirenã
Şi gestul fãrã jenã
Va fi de-acum tot mai atrãgãtor!

Ia seama la umblare
Cuvânt şi ascultare,
Ca Domnului sã Îi rãmâi fidel;
Când vin şoapte strãine
Nu le primi la tine,
Sã nu-ţi pierzi mântuirea în vreun fel!

Te roagã, dar, şi cere
Prin Duhul Sfânt, putere,
Sã ieşi biruitor în ziua grea!
Sã fii gãsit odatã
La dreapta Judecatã,
Destoinic lucrãtor în via Sa!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>