Se scurge vremea… și alunecă spre infinit

Se scurge vremea… și alunecă spre infinit
Cum izvorul își varsă apele încet la vale
Timpul grabnic zboară și nu mai poate fi oprit
Făcându-și drum să ajungă unde e pornit
Rupând din florile vieții frumoasele petale.

Se scurge vremea… lăsându-ne doar amintiri
Și privind prin anii ce au trecut ne pare rău
Că timpul a zburat și noi cu lacrimi în priviri
Tânjim de zilele trăite în gol și fără împliniri
Ce în zadar au fost pierdute fără Dumnezeu.

Se scurge vremea… ecoul dintre azi și ieri
Răsună pretutindeni că viața noastră zboară
Dar noi pe drumuri alergăm ce duc spre nicăieri
Ca la sfârșit să ne alegem doar numai cu dureri
Cu frânturi de cioburi… și înșelați a câta oară.

Se scurge vremea… și totul merge spre sfârșit
Trecând prin spațiu invizibil, veacuri și răstimp
Și ca un orologiu bate… în noapte înăbușit
Ne dă de știre că mai avem și azi un răsărit
Ca să ne facem pentru sufletul ce plânge timp.

Se scurge vremea… iar noi suntem doar călători
Lăsându-ne amprenta pașilor pe acest pământ
Și răsfoind în calendarul vieții plângem deseori
Că timpul nu l-am prețuit și trec prin noi fiori
Și regretăm că n-am trait frumos după Cuvânt.

Se scurge vremea… e timpul să ne pocăim
Isus Hristos ne așteaptă cu dragostea de Tată
Ca să ne strângă în brațe la pieptul Său divin.
Rănile ce dor să ungă cu balsamul sfânt, sublim
Și să nu ne despărțim nicicând și niciodată.

*******