Se pare că trăim...

Se pare că trăim...

Se pare că trăim, ultimele zile ale istoriei,
Şi-acestui pământ i se sfârşesc laurii gloriei!
Se pare că şi-a-ncheiat misiunea răzvrătirii
În lupta cu Creatorul, de la-nceputul zidirii,
Asumându-şi falimentu-n eşecul victoriei!

Se pare că trăim, lucruri ieşite din comun,
Evenimente surpriză care-n treacăt ne spun
Că ceva se întâmplă, şi că ceva se petrece
Pe planeta albastră, unde fulgerător trece,
Fantoma pustiului: Un uragan sau un taifun!

Un cutremur, cu magnitudine-naltă răsare
Formând un tsunami pe ocean sau pe mare,
Un altul, zgâlţâie tare pământul din temelii!
Se năruiesc blocuri şi case peste oameni vii,
Ceilalţi, în panică strigă, şi doresc o salvare.

Inundaţii catastrofale, aduc pagube imense
Prin ploi torenţiale cu ruperi de nori, dense,
Parcă ne asemănăm cu lumea antideluviană
Care la vestirea lui Noe îl acuzau de şicană,
Necrezând că norii vor turna apele-n averse.

Se pare că trăim, zilele lui Lot, de întristare
Pentru nelegiuirile comise prin destrăbălare,
Când libertatea persoanei grav ameninţată
Era înfăptuită direct, fără a mai fi camuflată,
Moralitatea fiind terfelită, în acţiuni vulgare.

Se pare că trăim, nişte vremuri care vesteşte
Că istoria acestui pământ bătrân se sfârşeşte,
Crimele se ţin lanţ, nelegiuirile iau amploare,
Desfrâul şi-a atins apogeul, fără neruşinare!
Terra, merge-n declin, în care se prăbuşeşte.

Flavius Laurian Duverna
04 noiembrie 2011