text Poezii crestine

Se-ntunecă în colbul lui, Pământul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Se-ntunecă în colbul lui, Pământul
Și ațipesc în noapte, clorofile,
Clipe buiestre trec la trap ca vântul
Lăsând în urmă câmpuri nefertile.

Ne-ascundem după ușă, pe din dos,
Iar lupul rău, cu limba bifurcată
De parc-ar fi un șarpe veninos,
Ne-nșală cu un măr, ca altădată.

Ne-absoarbe-n el cu lăcomie, visul,
Așa precum ne fură o oglindă,
Cum o celulă fură Universul
Și anti materiile stau la pândă.

Purtăm povara faptei ne-mplinite,
Al zâmbetului șters de întristare
Și dezbinări ca lespezi de morminte,
Ne-mpărtășirea Dragostei ne doare.

Se stinge viața în clipita crudă,
Report la datorii, total scadențe,
În veșnica durere ne scufundă
Minciuna copertată-n aparențe.

S-a stins Iubirea, totul se destramă,
O ia la vale ghemul de pe-orbită,
Dar Golgota mai flutură-o năframă,
Ne cheamă Isus pe Calea sfințită.

Născuți din nou din al Iubirii pântec,
Dintr-un cuptor ce Aur lămurește,
Crescând spre Cer, din gângurit de cântec
Ajungem să iubim dumnezeiește.

Din primii pași, în alergare, în zbor
Cu ochii țintă la Chipul Tău, Cristos,
Împletim durerea cu un fir de dor
Și privim la groapa din care ne-ai scos.

Umblând pe Cale în faptele sortite,
În suflet strălucește Bucuria,
Strivim sub talpă patimi și ispite
Și te-așteptăm Isuse drag, Mesia.

Slăvindu-Te cântăm Noua Cântare,
Cum nimeni n-a cântat-o, niciodată,
În ziua cea de mare sărbătoare,
La Nunta Mielului, mult așteptată.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>