Se apropie venirea...

Se-aud ecouri peste veacuri,
Ecouri tari ca stânca de granit
Ce n-a putut să stea legată-n lanțuri
Sub sabia romană, nici nu s-au clintit.

Sunt ei, martirii ce-n arena Romei,
Sub colții fiarelor înfometate
Înălțau laude către Domnul slavei
Trecând peste pragul eternității sfinte.

Nu şi-au negat credința în cel din urmă ceas
Şi-n chinurile grele, au stat lângă Hristos
Având credință tare în Cel ce i-a iubit
Şi viața pentru viață ei şi -au dăruit.

Trăiau în umilință urmându-L pe Isus
În focul încercării mai mult se întăreau
Căci sub mâna tare a Aceluia de sus,
Nici chinul, şi nici moartea, nu îi despărțeau.

Pe aleile din parcuri, împrejmuite crud
De o parte şi de alta, cu mulți stâlpi ridicați
Adus-au pe creştini în grup şi într-un tumult
De râsete haine, de stâlpi au fost legați.

Smoala şi iedera aprinsă la picioarele lor
Scotea un fum negru-iute, înțepător...
Flacăra de la picioare în sus îi cuprindea...
Durerea şi mai mare în piepturi le-o strângea.

Dar nu au plâns nici unul că-L vedeau pe Isus:
Cu brațele deschise, îi primea acolo sus,
Şi cu privirea blândă Îl rugau pe Dumnezeu
Să-l ierte şi pe Nero, cu tot alaiul său.

Acel ce cu privirea dură, duşmănoasă
Se desfăta privindu-i în greaua suferință
Plimbându-se pe aleie în caleaşca lui frumoasă
Nu înțelegea de ce nici unul chiar, nu țipă...

Şi mai amare chinuri creştinii au îndurat
În închisori, în lanțuri, de lume huiduiți...
În arena Romei viața mulți şi-au dat
Sub colții crânceni de fiare rămas-au umiliți.

Lăsat-au pruncii orfani în brațul lui Isus
Neveste tinere în durerea despărțirii pe pământ
Dar inima legată de țara cea de sus
I-a întărit mereu până la sfârşit.

Au mers cu bucurie, căci dincolo de moarte,
S-or întâlni cu toții în locul cel promis
Căci Salvatorul nostr' Isus după moarte
S-a dus să pregătească locaşul cel de sus.

Ei sunt în siguranță în țara cea de sus!
Şi ne-au lăsat exemplu de credință vie;
Dar împlinit-am totul ce Dumnezeu ne-a spus,
Să fim cu ei acolo-n marea Împărăţie?

Avem o libertate cum n-a mai fost nicicând
Ca să trăim viața cum vrea Dumnezeu;
Putem să fim lumină în orice loc pe pământ
Şi fără nici o teamă, vestind cuvântul Său.

Dar unde este oare, acea credință vie
Ce clocotea în inimi la cei dintâi creştini?
Căci însetați cu toții erau în rugăciune,
Scăldând cu lacrimi calde, cu toţi ai lor obraji.

Unde este timpul cel de părtăşie sfântă
Când ascultau cuvântul cu ochii-nlăcrimați?
Şi bând din apa vie până în noaptea adâncă
De dragul celui care ei toți au fost salvați.

Dar astăzi pocaința a rămas o formă
Nu este timp şi pentru ia, suntem aglomerați
Căci am schimbat viața în altă uniformă
Şi inima şi gândul... cu toți suntem schimbați.

Isus rămâne Acelaşi mereu; Tot neschimbat!
Deci, nu cumva noi singuri am alunecat?...
Ne place aici pământul cu ale lui deşertăciuni?
Nu mai citim cuvântul din sfintele Scripturi...

Nu se mai văd azi lacrimi curgându-ne pe față
Doar numai în necaz sau suferința grea...
Sau când nu putem să fim ca alții în viață
Agonisind mai mult, să fim noi, cineva...

De dorul lui Isus azi nimeni nu mai plânge
Nu mai arde în noi făclia iubirilor curate
Când cu toții laolaltă stam în rugăciune,
Şi eram cu toții în strânsă unitate.

Azi avem libertate dar nu şi unitate,
Căci diavolul se luptă şi lațuri ni se pun...
Iar cei ce nu veghează, nu merg mai departe
Căci dragostea, nădejdea, au rămas pe drum...

Ei iar se-afundă-n lucruri pe care le-au lăsat;
La moara păcatului sunt puşi la măcinat.
Ce-ți poate da vrăjmaşul decât numai osândă
Şi să mai ieşi de-acolo nu ai nicicând izbândă.

O împărăție sfântă Isus ne-a dat în dar!
Deci, pune-ți viața întreagă pe-al Domnului altar
Să ardă firea veche cu-ale ei plăceri deşarte
Iar ochii să privească dincolo de moarte.

Se aude iar ecoul martirilor ce strigă:
"Luptați, că noi luptat-am şi-am biruit!"
Căci viața după moarte cu greu azi se câştigă
Deci, lasă-te de Domnul să fii călăuzit.

Prin orice vei trece în viața asta pe pământ,
E totul trecător... se va sfârşi-n curând...
Dar veşnicia întreagă pe veci ai s-o petreci
În cer cu Domnul slavei sau în chin pe veci.

Amin!