text Poezii crestine

Sărac aici, bogat în cer

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Mulţi spun că nu vor avere, doar iubirea Celui Sfânt,
Nu vor bani, nu vor putere, ci-ancorare în Cuvânt,
De la vorbă pân-la faptă nu ar fi decât un pas,
Dar privind cu luare-aminte, spusele sunt fără glas.

Unde îţi întorci privirea, că sunt fraţi, că sunt mireni,
Prea puţini stau dârji pe cale şi-s puţini samariteni,
Alergarea e la modă, trudă multă şi sudoare,
Legea, Haru-s neglijate, încuiate în sertare.

Ce să spunem de-altruismul, dragostea lui Dumnezeu?
Când e vorba-a face-un bine, vezi doar fapte de ateu,
Nu mai sunt lucrări prin care, să slăvim pe Tatăl Sfânt,
Totul e agoniseală şi o goană după vânt.

Şi mai trist, auzi într-una: "Nu am timp, este târziu! "
Nu e timp pentru Scriptură, este-un fapt şi toţi îl ştiu,
Dacă cineva-"ndrăzneşte" să vorbească de Cristos,
Fapta lui, credincioşia, e-nţelesă chiar pe dos.

Se găseşte-ntotdeauna murmur şi vociferare,
Se triază, se despică, cine-i mic şi cine-i mare,
În locul înţelepciunii, strigă firea, strigă eul,
Mare e apostazia! Care-i scopul, care-i ţelul?

Haina de-i cam demodată, eşti privit puţin de sus,
Oare ce marcă îmbracă Domnul nostru Sfânt Isus?
Şi siesta. . . cine oare, să disturbe, îndrăzneşte?
Schimbă-ţi starea ta comodă, roagă-te, te pocăieşte!

Chiar de faci de ochii lumii fapte bune, Domnul ştie,
Toată săptămâna-ţi este dedicată numai ţie,
Iar duminica când vine, mai că nu te poţi urni,
Dar te duci c-aşteaptă fraţii, chiar de stai în suburbii.

Ce mai rugă, ce cântare, toţi ascultă lăcrimând,
Şi îşi spun: "Câtă evlavie! " Plâng, oftează rând pe rând,
Iar tu, plin de mulţumire, bucuros că ai slujit,
Ceri mereu îngăduinţă, ai muncit, eşti obosit.

Dar Isus? Unde se află? Care-i scara de valori?
Harul este pe sfârşite şi când va veni pe nori,
Te va întreba: "Creştine, cu talantul ce-ai făcut? "
Poţi sta drept la judecată? Crezul ţi-e întreg sau slut?

Te desprinzi uşor de glie? Câte bogăţii tu ai?
Ce ai strâns, e pentru tine, sau ai strâns comori în rai?
Nu uita pilda din Biblie, cea cu Lazăr şi bogatul,
De vei pierde mântuirea, frate, tu eşti vinovatul! "

23/08/13, Barcelona- Lucica Boltasu





Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>