text Poezii crestine

Sângele martirilor ne-o acuza

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Cu toţi în rugi pe Domnul implorăm
Iar deseori ne contopim în cânt,
Dorinţa unanimă cred că este
Ca toţi să fim o inimă şi-un gând.

Ne adunăm mereu aici, ne bucurăm
Şi cred că toţi avem acelaşi ţel,
Se pune însă întrebarea,
Ne vom vedea oare cu toţii-n cer?

Toţi dorim a vedea slava
De-aceeaşi dragoste am fost străpunşi,
Toţi am fost chemaţi de Domnul,
Dar oare toţi vom fi aleşi?

Ruga, cântul, talentul nostru afirmat
În veşnicii de Domnul e apreciat
Că suntem scrişi pe vreun registru
Ori ne intitulăm creştini,
Ne dă drept la pomul vieţii,
Oare nu ne amăgim?

Oare va îngădui dreptatea ca omul efemer
Ce-a nesocotit Cuvântul, să ajungă sus în cer?

Credinţa ce-o păstrăm în suflet,
Ne-am întrebat vreodată ce-i?
Nu cumva la mulţi de-aicea
A devenit un obicei?

A crede numai că există,
Aduce oare vreun favor?
Nu scrie oare în Scriptură:
"Şi dracii cred şi se-nfior?"

Cât stăm aicea, viaţa sfântă,
Pe chipuri măşti de credincioşi
În rest, tovarăşi cu păcatul
Aduce oare vreun folos?

Aşa creştini primi-va cerul?
Putea-vor sta cu sfinţii sus
Oare împotriva lor martirii
Nu vor avea nimic de spus?

În zadar Scriptura scrie
Sau încă nu am aflat
Că în Ierusalimul cel nou,
Nu va intra om întinat?

Întrebări mi-am pus şi mie
Şi tuturor ce ascultăm,
Fraţilor, avem prilejul
Acum ca să ne cercetăm.

Încă mai avem prilejul
Ce e rău să risipim,
Acum cât ne îngăduie timpul
Căci mâine va fi prea târziu.

Să ne croim deci viaţa sfântă
În purtare şi-n priviri,
Că noi nu luminăm Roma
Cu şiraguri de martiri.

Astăzi nu mai sunt arene
Pradă leilor să fim,
Nu ne cere nimeni capul
Domnul vrea sinceri să fim.

Căci dacă n-om trăi ca sfinţii
Cuvântul Sfânt n-om asculta
În cerul sus nu vom ajunge,
Căci sângele martirilor ne-o acuza.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>