Samson

Samson

Trăia odată-n Israel
Un om voinic. Altul ca el
Nu a mai existat vreodată,
O ştie omenirea toată,

Căci pretutindeni acest zvon
S-a dus, îl ştiu toţi pe Samson.
Încă ‘nainte de-a se naşte,
Domnul, ce toate le cunoaşte,

Un înger a trimis de sus
Şi părinţilor lui le-a spus
Că după multă aşteptare
Domnul le-arată îndurare

Şi-o să primească negreşit
Copilul ce şi l-au dorit.
Acest copil, când va fi mare
Va fi o binecuvântare.

Din pântecele mamei lui
Va fi închinat Domnului;
Briciul pe cap nu o să-i treacă
Şi nimeni nu o să-l întreacă

Fiindcă va fi cel mai viteaz
Şi pe evrei, din greu necaz
Numai el singur o să poată
Din jugul filistean să-i scoată.

Încă din tinereţea sa
Samson motive căuta
Cu filistenii să se certe.
Deşi văzuse multe fete

În neamul lui, israelit,
Mergând la Timna, a poftit
Pe o femeie curtezană,
(O frumuseţe filisteană)

Şi de soţie-a vrut s-o ia.
Cu tatăl şi cu mama sa
Merse s-o ceară de nevastă.
De-aici, ieşi mare năpastă

Căci după ce-a vorbit cu ea,
A fost promisă altuia
Şi-aşa avu motiv de sfadă.
Samson se duse ca s-o vadă.

Aflând c-a luat-o alt bărbat,
Atât de rău s-a-nfuriat,
Încât a ars holdele toate
De lângă filistene sate.

Apoi s-a dus şi s-a ascuns,
Dar fraţii lui evrei, l-au dus
Legat cu mâinile la spate
Cu două funii neudate

Şi l-au predat duşmanilor,
Spre marea bucurie-a lor.
Căci au crezut că se sfârşise
Cu cel care îi chinuise.

Samson nu s-a lăsat învins.
De Duhul Sfânt fiind atins,
Primi putere înzecită
Şi-atunci, pe loc fu nimicită

Mulţimea filistenilor.
Muri o mie din ai lor!
C-o falcă de măgar în mână
Lovea Samson oastea păgână.

Dar un cusur Samson avea:
Prea repede se-ndrăgostea!
Ba de-o femeie desfrânată,
Ba de vreo filisteană fată...

Dar cel mai mult a suferit
Samson, atunci când a iubit
Chiar pe Dalila cea frumoasă.
Mergea mereu la ea acasă.

Acolo ea îl şicana
Să-i afle taina.Cum putea
Să-şi piardă marea lui putere?
Îl ispitea cu mângâiere,

Îl adormea în poala ei
(Aşa fac astfel de femei)
Îi reproşa că n-o iubeşte
Dacă de ea se tot fereşte.

El însă,-atunci a inventat;
I-a spus că de va fi legat
Cu funii noi şi neuscate
Va pierde puterile toate.

Pe când dormea, ea l-a legat
Şi filistenii i-a chemat
Să-l biruie, să-l umilească,
Puterile să îi slăbească.

Samson, trezindu-se legat,
Se-ntinse doar şi deodat’
Rupse că şi pe nişte aţe
Acele funii de la braţe.

Dalila iar l-a încolţit
Cu întrebări, l-a sâcâit,
Iar el i-a spus că de-mpleteşte
Şuviţele din păr, slăbeşte.

Cum nu renunţă niciodată
La rău, femeia cea şireată,
Dalila, iar îl adormi
În poală şi îi împleti

Şuviţele de păr netunse
Crezând că taina i-o pătrunse.
Crezu că în sfârşit, Samson
Va deveni ca orice om.

Dar taina tot nu i-o află!
Dalila iar se supără
Şi-a stăruit fără-ncetare
Pân’ a aflat taina cea mare:

Că închinat e Domnului
Din pântecele mamei lui
Şi că n-a fost tuns niciodată.
Dac-ar fi ras, puterea toată

De-odată îl va părăsi
Şi-atunci, ca orişicare-ar fi!
Dalila, sigură de sine,
Îl alintă s-adoarmă bine,

Îi rase părul lui bogat
Şi-l strigă: “Eşti înconjurat!”
Zadarnic încerca să lupte,
Puterile-i erau pierdute!

Căci Domnul s-a îndepărtat
De el, nu l-a mai ajutat!
Şi filistenii îl legară,
L-au dus în temniţa amară

În locul cel mai ruşinos
Şi cei doi ochi din cap i-au scos.
A stat închis destulă vreme
Până când au trimis să-l cheme

Ca să danseze-n faţa lor,
Căci şefii filistenilor
S-au strâns cu toţi să se distreze.
Văzându-l, să se desfăteze.

El a jucat în faţa lor,
Dar rezemându-se uşor
De stâlpii –nalţi de la intrare,
O rugăciune arzătoare

A înălţat atunci spre cer
Şi-a zis: “Doamne, atât îţi cer:
Mai dă-mi ,Te rog, numai o dată
Puterea Ta nemăsurată!

Cu filistenii de-oi muri,
Vreau să-i distrug, fie ce-o fi!”
Ruga i-a fost îndeplinită.
Şi c-o putere însutită

Stâlpii cei doi i-a-mbrăţişat,
Cu ei odată s-a plecat,
C-o izbitură înfundată
Fu-ntreaga casă dărâmată!

Muri Samson. S-a răzbunat,
Căci au murit cu el odat’
Trei mii de filisteni duşmani,
Câţi a ucis în zeci de ani!

*
Istorisirea s-a-ncheiat
Şi pare-se că ne-a-ntristat…
Dar cât de-adevărat grăieşte!
Acel ce nu îşi stăpâneşte

Pornirea rea a inimii,
Întotdeauna va plăti!
Şi plata este scumpă tare!
Te poate duce la pierzare!

Pentru-o “Dalilă” poţi să pierzi
Ochii din cap, să nu mai vezi
Că drumul duce la pieire
Şi uiţi de har şi mântuire!

O, Doamne Tată şi azi sunt
Creştini viteji pe-acest pământ.
Ei sunt puternici în credinţă
Şi au adesea biruinţă

Dar eu-l lor şi pofta firii
Îi duc pe panta amăgirii.
Nu îi lăsa, Doamne, să piară
Pentru dorinţa cea murdară!

Dă-le din biruinţa Ta
Purtată sus, la Golgota!
Dă-le putere de sfinţire
În fapte, gânduri şi simţire!