Sa zareasca zorii

SA ZAREASCA ZORII...


În bezna vremurilor ce prevestesc,
Lucrare omenească, în stil grotesc.
Paginile vieţii parcă se opresc,
Iar clipe tulburătoare se-nteţesc.
Speranţele în vânt se risipesc,
Pacea o caută şi nu o găsesc.

Iubirea aprinde al luptei jar,
Luminează, să vedem tot mai clar
Evanghelia, vestea bună, divin dar,
Cum s-o vestim hotar peste hotar.
Semne sumbre strigă sfârşitul de har...
Şi lupta... parc-o ducem în zadar.

S-ajungă pân-la margini de pământ,
Evanghelia... cu Sfânt legământ.
Cu iubirea să mergem fremătând,
Să nu ne plecăm pe-al vremurilor vânt,
Cu al sfinţirii rod în măduvă vibrând,
Să nu ne pierdem nădejdea nicicând.

O, Doamne, ce lucrare sublimă!
Iertarea-i apogeul din jertfa divină.
Şi stropi de aur din dragostea divină,
Vieţii... speranţa... în suflet mi-anină.
Și arată secerişul scăldat în lumină,
Sub flăcări albastre... în zi senină.

Pe altarul rugăciunilor mele,
Pune, Doamne, focul sfânt în ele.
Să vibreze a cerului mii de stele.
Şterge din minte... clipele rele,
Să uit suferinţele mele grele,
Să rodească a sfinţirii rămurele.

Alungă ispitele perverse,
Să n-ajungă, veninul să şi-l verse.
Să nu uit... că păcatele sunt şterse.
Iubirea... în formele ei diverse,
Flăcările toate... să îşi reverse...
În inimă, mai des, în vii averse.

Lacrimile dese, roua purităţii,
Ce au în ele seva divinităţii,
Sub steag biruitor al libertăţii,
Aprindă razele eternităţii...
Ca să lucească Soarele dreptăţii,
Descoperind splendorile Cetăţii.

Neprihănirea mea să fie de gardă,
Ca nici un suflet să nu se piardă.
Dragostea pentru copiii mei, ardă
Din mine... orice urmă de mardă.
Să nu fiu, inimii lor, ca o bardă,
Să scape de-a păcatului zgardă.

În Tine, Doamne, cu toţii să creadă,
Cât eşti de minunat, toţi... să vadă.
Ispitele... să nu-i prindă... în nadă,
Să nu fie vrăjmaşului... pradă.
Nu ducă poveri încuiate în ladă,
Iertarea Ta... tot răul... să radă.

Şi cât le va fi ziua de întreagă,
Glasul Tău bine să-L înțeleagă.
Inima lor să nu poată să neagă,
Iubirea... ce inima de cer leagă.
Să nu le fie înţelegerea vagă...
De-a păcatului robie îi dezleagă.

Să curgă rugăciunea necurmată...
Să le fie viaţa binecuvântată.
Până nu-i lucrarea Ta-încheiată,
Îndurarea Ta... peste ei, fie lăsată.
Să le fie viaţa toată... iertată.
Să nu rămână inima îndurerată.

Până nu va răsuna Marea Strigare.
Lasă, Doamne, a Ta îndurare.
Curând, norul se ridică în zare,
Mai curând, de orice cercetare.
Fereşte-mă Doamne, de nepăsare,
Să fiu de veghe... în aşteptare.

Mai sunt câteva file în cartea vieţii,
Risipeşte Doamne, iute bezna ceţii.
Copiii să zărească zorii dimineţii,
Minunatul tărâm al eternităţii,
Străzile poleite ale Cetăţii,
Ierusalimul Nou al Libertăţii.
Amin!