text Poezii crestine

Să nu vă faceţi idoli

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinela Balcu
"Să nu vă faceţi idoli,să nu vă ridicaţi nici chip cioplit,nici stâlp de aducere aminte;să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri,ca să vă închinaţi înaintea ei;căci Eu sunt Domnul,Dumnezeul vostru.
Să păziţi Sabatele Mele,şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfânt.Eu sunt Domnul.
Levitic 26:1-2.

Să nu vă faceţi idoli şi nici să ridicaţi
Nici-un chip cioplit ,ca să vă-nchinaţi,
Sărbătorile Mele,ce vi le-am dat,să le păziţi
Şi locaşul Meu cel sfânt să îl cinstiţi.

Domnul porunceşte pe El să-L ascultăm
Şi poruncile Lui să le urmăm ,
Şi-n schimb ne promite că va turna
Ploi peste pământ să crescă recolta;

Va fi pace-n ţară şi vom birui
Pe vrăjmaşii noştri,ce ne-ar asupri;
Locaşul Lui ceresc îl va aşeza
În mijlocul nostru şi se va bucura

Dumnezeul nostru să fie în veac
Şi poporul Lui să-I facă pe plac;
Dacă-n-mpotriva Lui ne răzvrătim
Şi legile Lui le nesocotim

Domnul îşi întoarce Faţa de la noi
Şi vom trăi veşnic numai în nevoi;
Potrivnicii noştri ne vor asupri
Şi boli multe ne vor chinui.

Vrăjmaşii noştri ne vor subjuga
Şi recolta noastră ei o vor mânca;
Vom trudi într-una şi ne-om osteni,
Dar,pământul nostru,nu va mai rodi;

Fiarele pământului ne vor ataca,
Copii şi vitele ele le-or mânca;
Numărul nostru se va-npuţina,
Groaza şi frica ne va tortura;

Idolii-nălţimilor Domnu-i va dărâma
Şi peste ei morţii îi va arunca;
Sufletul Domnului nu ne va iubi
Şi locaşurile sfinte le va pustii.

Chiar vrăjmaşii noştri ,ce-n ţară locuiesc,
Când privesc la ea,încremenesc,
Căci,ţara noastră,va fi pustiită
Şi casa noastră va fi nelocuită,

Căci vom fi împrăştiaţi printre popoare
Şi vom vedea atunci,Doamne,cât eşti de mare;
Cei ce-n depărtare încă vor trăi
Frica şi cu groaza îi va urmări,

Foşnetul frunzelor suflate de vânt
Va aduce groaza şi frica pe pământ,
În picioare noi nu vom putea sta
Şi,vrăjmaşii noştri,ne vor ataca.

Aceea din noi ce vom rămânea
Vom plânge cu-amar fărădelegea,
În ţara vrăjmaşilor ne vom smeri
Şi fărădelegea noastră o vom plăti.

Şi Domnu-şi aminteşte de vechiul legământ,
Vom plăti datoria neascultării de Cuvânt,
Dar,şi-n ţara vrăjmaşă nu ne va lepăda de tot,
Căci El e Dumnezeul nostru,El e Savaot.

Dumnezeu,în vechime,a fost în Egipt
Şi,cu braţ puternic,poporu-a izbăvit,
El şi astăzi protejează pe fiecare
Şi nu cere de la noi decât ascultare.

Levitic douăzeci şi şase ni-e pus înainte
Blestem sau binecuvântare Domnul promite,
De noi depinde-acum cum vom trăi,
S-alegem ascultarea şi nu vom muri.
Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>