text Poezii crestine

Să nu privești la clipa despărțirii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Să nu privești la clipa despărțirii,
Cu teamă și cutremur, dacă eşti
Copil de Dumnezeu! Doar legea firii,
Te face l-acest gând să te-ngrozeşti.
Noi nu suntem creați pentru pieire,
Ci pentru a-L slăvi pe Elohim,
Putem alege ură sau iubire,
Uniți cu El, sau despărțiți să fim!

Și nu-i nimic creat la întâmplare,
Chiar dacă traiu-i greu, poate anost,
Când Dumnezeu a pus în om suflare,
I-a și croit un drum, i-a dat un rost.
Traiectul a fost lin, fără bariere,
Fără furtuni și geruri, doar Eden,
Dar în nesăbuința lui, o, ce durere,
Omul ales-a drumul spre infern.

O mână ce sta-ntinsă, cu ispită,
A tulburat întreaga-i armonie,
Căci nevegherea dus-a-ntr-o clipită,
Pe cel creat, în lungă pribegie.
Și de atunci, cu trudă și sudoare,
Muncim de zor pentru un boț de pâine,
Având în noi dorința temătoare,
De-a apuca măcar o zi de mâine.

Și ce mai dor, privind spre cerul amplu,
Ce tânguiri, ce lacrimi pe obraz,
Acum cunoaștem totul în ansamblu
Și știm de ce ajuns-am în necaz.
"Am vrut și eu condus de-nfumurare
Să fiu asemeni Tatălui din cer,
Cu zborul frânt, doresc o împăcare:
Mă iartă Doamne, nu vreau ca să pier!"

Așa suntem noi astăzi, pocăiții,
Îngenunchem la cruce implorând,
Înaintăm prin rugă noi petiții
Lui Dumnezeu, spăşiți și tremurând.
În mila Sa, Părintele ne iartă,
Nu ne acuză, mustră...nicidecum!
Prin harul Său deschide-o nouă poartă
Și ne croiește astfel un nou drum.

Un drum curat spre Soarele răsare,
Unde Cristos ne-a pregătit un loc,
Ce mare har! Suprema împăcare,
A scos lumina-ascunsă sub obroc.
A pus în oameni ca exemplu, sarea,
Să dea vieții gust, să dea savoare,
Ca toți acei ce nu cunosc chemarea,
Să își dorească și ei transformarea.

De-aceea azi, prietene, ascultă:
Să nu privești la clipa ce-o să vină,
Ca la o zi de groază, zi ocultă,
E poarta înspre Rai, înspre Lumină .
Atât te rog: Alege Nemurirea,
Cât timp mai ai suflare pe pământ,
Căci lutu-şi cere partea, întregirea,
Dar duhul tău, uniunea-n Duhul Sfânt.

16/12/15, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>