text Poezii crestine

Să ne-ntărim în putere

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 3:16

Să ne-ntărim cu putere
Ce vine prin Duhul de sus
E ceea ce astăzi se cere
Că vin și vremi de durere,
Soarele este spre-apus.

Să ne-ntărim în mântuire
Prin harul Tatălui ceresc
Ce ne-aduce nouă izbăvire,
Să nu mai fim robiți de fire,
De tot ce-i jos și pământesc.

Să ne-ntărim în Duhul Sfânt,
În omul cel în inimă ascuns,
În Sfântul Domnului Cuvânt,
Trăind frumos pe-acest pământ
Cu caracter nobil, distins.

Să ne-ntărim în tot ce-i bun,
În tot ce e spre slava Lui,
Dar fără gânduri de păun,
Fără dorinți ce se impun
Neapărat să le expui.

Să ne-ntărim în rugăciune,
În părtășia cu Isus.
Și veghind în fapte bune,
Tot mereu în acțiune,
El ne va-nălța mai sus.

Să ne-ntărim cu bucurie
Pe a mântuirii cale.
Noi avem o-mpărăție,
Nu aici, ci-n veșnicie,
În slava măririi Sale.

De la el primim putere
Să înaintăm acum.
El ne-ajută în veghere
Prin ispite efemere
Ca să biruim pe drum.

El ne dă înviorare
Când ni-e duhul apăsat.
Și cuprinși de-ngrijorare
Ni se pare dealul mare,
Imposibil de urcat.

De la El primim tărie
Crucea s-o purtăm supuși.
Pe drumul spre veșnicie,
Înaintând cu bucurie,
Nu vom fi de greu răpuși.

Dumnezeu din cer veghează
Ca să nu cădem învinși.
El ne ține mintea trează,
Ne trimite câte-o rază
Ca prin Duh să fim conduși.

De la el primim lumina
Să nu rătăcim pe cale.
Când greșim, ne iartă vina
Și ne curăță de tina
Gândurilor liberale.

Să ne dăm toată silința,
El ne va păstra în har,
Ne va întări credința
Ca s-ajungem biruința
Prin jertfa de la Calvar.
Amin.
(Vineri, 20 decembrie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>