Să mă grăbesc s-ajung la fix?

'Să mă grăbesc s-ajung la fix?'
Se întreba un om odată...
Era un frate pocăit
Un om cu inima curată.

Acum stătea și se gândea
Și încerca să-şi amintească.
De când era-n această stare?
Această stare nebunească?

O, dar își amintea prea bine,
Când s-a ivit în minte-un gând:
"Chiar dacă nu se prea cuvine
Pan'aici n-ai lipsit nicicând".

Ştiuse-atunci că acea șoaptă
Nu venea de la Dumnezeu,
Dar hotărî să-i dea crezare
Doar nu făcuse nici un rău...

Așa că fratele-a decis
Să mai lungească puțin treaba
Și la biserică s-a dus
Când totu-n casă era gata.

Și prima data-a fost mai greu
Și alte dăți la fel au fost,
Venea târziu mereu, mereu,
Să se grăbească n-avea rost.

Și inima i s-a schimbat,
Parcă-i vedea altfel pe frați
Se vedea doar pe sine sfânt,
Vedea că-i mai bun decât toți.

O, vai, Satan deschise poarta
A rupt zăvorul ferecat,
Acel zăvor, unde pecetea
Era pusă chiar de-Mpărat

Și i-a turnat în suflet ură,
Și clevetire, şi război,
Și nu-i venea să se mai ducă
Să stea-n prezența Domnului.

Așa ușor i s-au dus toate
Căci rând pe rând le-a tot pierdut:
Și har, și dragoste, și pace,
Şi era gol și muribund...

Și i-a luat satan și văzul
Acel văz sfânt îndrumător
Ce-i arăta unde-i păcatul
Și se ferea ascultător...

Acum vedea doar ce vroia
Şi-i judeca pe toți la rând
De nimeni nu mai asculta
Considera că era sfânt.

Ș,i vai, câte greșeli găsea
La frații săi născuți din nou
Și le spunea, şi-i judeca,
Căci el știa, că era bun...

Și uneori, simțea un foc...
Parcă-auzea o voce blândă
Ce îi spunea să stea pe loc
Și să se-ntoarcă spre lumină

Şi-acum stătea și se-ntreba:
'Să mă grăbesc s-ajung la timp?'
Căci parcă inima-i cerea
Să lase tot să fie sfânt,

Și parcă îi veneau în minte
Ca pe o bandă infinită
Acele clipe și momente
Acea decizie cumplită

Decizia ca pentr-o clipă
De lucru pământesc şi-avere
Să pierzi, și s-arunci în risipă
Momente pline de putere

Să-L vinzi pe Domnul, să-L trădezi
Să pui deasupra Lui câștigul
Și la sfârșit amar să vezi
Că L-ai vândut pe Creatorul.

Să-ți amintești cu-atâta dor
Acele clipe de uimire
Când sub al Domnului izvor
Stăteai cu frații-n părtåșie

Și toate îi veniră-n minte
Şi-acum ştia unde-a greșit
Știa cå nu se poate admite
Să-ntârzii chiar nici un minut.

'Ba cum să nu!' veți spune unii
'Se poate chiar și două trei...
Se mai întâmplă câteodată,
Să nu ajungi aici când vrei...'

Și veți mai spune că aceasta
Nu-ți afectează calea ta
Că nu te trage-n jos o clipă
Nepetrecută-n casa Sa

Dar iată cum la al nost' frate
O dată i-a fost cel mai greu
Apoi, parcă pe neștiute,
Venit-au altele mereu...

Nu vinde frate rugăciunea
Ce te zidește ca creștin
Căci nici Isus în clipe grele
Nu-ntârzie să-ți fie sprijin!

Nu lua-n glumă ora fixă
Și să nu crezi că nu contează
Căci Dumnezeu din cer cu grijă
Orice prezență o notează!

Nu profita de îndurarea
Și bunătatea Domnului
Căci poate azi sau poate mâine
Se-nchide ușa harului.

Slujeşte-L ca pe un Domn Sfânt
Și teme-te să vii târziu
De-L vrei pe Domnul ca și scut,
Tu teme-te de Cel ce-I Viu!

Vezi bine dacă ai dreptate
Nu da portiță celui rău
Ca nu cumva, ca acest frate,
Să-ajungi chiar tu, sau poate eu...