text Poezii crestine

Să fim una, în credință!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să fim una, în credință!


Te așteptăm cu bucurie
Curând pe nori, Tu vei sosi
Și slava Ta are să fie
Văzută, de ai Tăi copii

De toți acei ce Te-au slujit
Și-au fost mereu, persecutați
De aceea, care Te-au iubit
Cu toții, frați adevărați.

O Doamne, multe am pătimit
Cu cei din jur, ce mă urăsc
Dar nu regret, că am suferit
Și astăzi Doamne, Te iubesc!

În tot ce fac și-n tot ce simt
În toate Doamne-mi dai putere
Te port mereu în al meu gând
Și aștept dulcea-Ți mângâiere

Iar lacrimile mele Tată
Ades în ochi mi s-au văzut
Putere Tu mi-ai dat și iată
în Tine, mai mult am crezut.

Și astăzi ești pe primul loc
Tu ești mereu în viața mea
Căci eu nu mi-aș dori deloc
Să pierd pe drum, dragostea Ta

Eu numai binecuvântări
Isus iubit, am căpătat
Tu m-ai scutit de supărări
Putere în toate, mi-ai dat

La toți Tu Doamne ne aduci
Doar bucurii și fericire
Pe a Ta cale ne conduci
Parte s-avem de mântuire.

Vrei să fim una în credință
Toți lângă Tine, adunați
Plini de curaj și biruință
Căci noi suntem cu toții frați

Vom vedea cerul minunat
Frumoasa Ta Împărăție
Unde doar Tu ești Împărat
Sus, în măreața veșnicie

Toți laolaltă adunați
Cu dragoste să Te slăvim
Suntem cu Tine în cer, salvați
Și Îți cântăm, căci Te iubim!

Amin

Câmpia Turzii, 8 noiembrie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>