text Poezii crestine

Să faci ce spune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Să faci ce spune Cuvântul îndată,
Căci Domnul Isus te așteaptă,
Să facă inima ta,
Acuma ce spune Biblia.

Mare răsplată vei avea,
Dacă faci ce spune Biblia,
Domnul te va binecuvânta,
A promis lucrul acesta.

Numai să faci cu adevărat,
Ce spune Dumnezeu cu adevărat,
Să nu fi ca un fariseu în inima ta,
Frumos pe dinafară dar gol în inima ta.

Să îmi înveți cu adevărat,
Ce Domnul Isus a lăsat,
Numai atuncea vei căpăta îndată,
Putere și minte sănătoasă.

Te cheamă Dumnezeu,
La ascultare de Cuvântul Său,
Te cheamă să vii degrabă,
La El să ai viață.

Ca să faci în viața ta,
Tot ce spune Biblia,
Să faci ce spune Cuvântul lui Dumnezeu,
Să ai parte de Raiul Său.

Căci astfel la nimic nu ar folosi,
Să nu faci ce spune Cuvântul din veșnicii,
La nimica nu ți-ar folosi prietenul meu,
Dacă nu asculți de Cuvântul Său.

Să faci ce spune Cuvântul îndată,
Este o poruncă de Domnul lăsată,
Împlinește și va fi bine de tine,
Vei avea parte de mântuire.

Căci la asta ești chemat,
Să îl slujești pe Dumnezeu cu adevărat,
Pentru a se vedea în tine mereu,
Chipul Fiului Său.

La aceasta ești chemat prietene dragă,
La o credință reală,
Cum spune Cuvântul lui Dumnezeu,
Ca să ai parte de Raiul Său.

Fă ce spune Cuvântul în viața ta,
Și nu mai amâna nici un pic acuma,
Nu mai amâna pentru ziua de mâine,
Când Dumnezeu te cheamă la mântuire.

Să faci în viața ta,
Tot ce spune Cuvântul acuma,
La aceasta ești chemat prietenul meu,
De însuși Dumnezeu.

Fă ce spune Cuvântul și nu mai aștepta,
Dumnezeu la asta te cheamă acuma,
Nu să asculte inima ta,
De păcat de lume acuma.

Nu îți folosește la nimic,
Dacă tu nu asculți de Cel iubit,
La ce îți folosește oare,
Să asculți de lumea aceasta trecătoare.

Lumea nu e pentru tine,
Tu ai nevoie de Domnul din veșnicie,
Tu ai nevoie cu adevărat,
Liber să fi de păcat.

Liber să fi pentru Dumnezeu,
Liber pentru Raiul Său,
Dar nu se poate așa ceva,
Decât dacă faci ce spune Biblia.

Cu toată inima ta,
Ascultare să dai la Biblie acuma,
Și să lași la oparte,
Lumea cu a ei păcate.

Asta trebuie făcut,
Din partea ta acum,
Vei asculta tu oare,
De Biblie aici sub soare?

Va asculta inima ta,
De Dumnezeu de Biblie acuma?
Său vei sta în nepăsare,
Față de o mântuire așa de mare.

Bine ar fi să întorci spatele la lume,
Și să te gândești la cele divine,
Căci tu ai nevoie de Dumnezeu,
Nu de lumea din jurul tău.

Înțelege la ce Dumnezeu te cheamă,
Și alege ce este bine pentru a ta viață,
Alege cu adevărat,
Să fi cu Marele Împărat.

Nu păcatul ce duce la moarte,
Care de Dumnezeu te desparte,
Alege ce e bine pentru inima ta,
Alege să asculți de Biblie acuma.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>