text Poezii crestine

Să dai Tu, Doamne, duh de pocăință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Credința-n Tine-nvinge orice teamă,
Căci Tu îmi dai puteri de-a-nainta,
Când glasul Tău cu dragoste mă cheamă,
Ascult și spun: "Să fie voia Ta!"

O clipă s-a oprit în loc planeta
Și mă întreb de omu-i cercetat,
Suntem căzuți, sau am predat ștafeta,
Acelora ce zac în greu păcat?

Ne izolăm mai mult ca înainte,
Gândind fricoşi la molima de-afar',
Sau înțelepți, vorbim de cele sfinte,
Acelora ce nu-s în al Tău har?

Nu e de-ajuns să spun că îmi ești Tată,
Când prietenii şi frații nu Te ştiu,
Căci planul Tău cuprinde-n el și iartă,
Pe toți acei ce cred că Tu ești viu!

Trăim un timp de necomunicare,
Chiar dacă suntem interconectați,
Avem nevoie de-alfabetizare
În Adevăr şi dragoste de frați!

Atât doresc: umblarea-mi prin credință,
Să-ndrepte cât mai mulți către Cristos,
Să dai Tu, Doamne, duh de pocăință,
Să își dorească cerul glorios!

Iar dacă azi minutul stă la vamă,
În așteptare noi să nu dormim,
Nu-i comedie-n lume şi nici dramă,
Ci-i adevăr: cândva și noi murim!

Desaga-aceasta de materie vie,
Fară de duh, valoare n-ar avea,
Croieşte-ți astăzi drum spre veşnicie,
Căci numai tu poți face-alegerea!

O clipă s-a oprit în loc planeta,
Te-ntreb prieten, eşti tu cercetat?
De ești căzut, primește azi stafeta
Şi spune lumii că ai fost iertat!

Iar dacă azi minutul stă la vamă,
Timpul ce-avem să nu îl risipim,
De firul vieții mâine se destramă,
În mântuire, siguri noi să fim!

24/03/2020, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>