text Poezii crestine

Să avem putere şi răbdare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să avem putere şi răbdare


Acum calea spre Domnul meu
Nu pare a fii aşa departe
Eu mă rog şi insist mereu
Să-mi dea puteri spre-a o străbate

Dar rele şi necazuri vin
Din zi în zi, parcă mai multe
Iar greutăţi de noi se ţin
Dar vrem Isus, să nu ne uite

Noi nicicând nu putem să trecem
Așa ușor de pe pământ
Că altfel n-am mai înţelege
Ce dar, ne-a făcut Domnul Sfânt

În chinuri grele s-a zbătut
Când cei răi L-au crucificat
El faţa morţii a văzut
La viaţa Lui, a renunţat

Şi noi la fel, la rândul nostru
Prin multe încercări vom trece
Aşa vom înţelege rostul
Aşa putem la Cer, să mergem

Suntem atât de încrezători
Iar pe Isus, mult Îl dorim
Vom fii cu El învingători
Pentru asta ne pregătim

Şi fiecare om în parte
Va fii încercat în felul lui
De vrem s-ajungem mai departe
Vom urma calea Cerului

Nu ne-om lăsa atraşi în mreje
De cei ce sunt răi şi îndrăciţi
Căci roade rele vom culege
De Satan, vom fii păcăliţi

Pe Domnul Vieţii să-L urmăm
El este a noastră bucurie
Şi tot ce avem mai bun să-I dăm
Cu El vom fii în veşnicie

Să avem putere şi răbdare
Să ducem tot, la bun sfârşit
Să ştim că pentru fiecare
Isus al nostru a murit

El niciodată nu ne minte
Ce ne-a promis se va împlini
Şi-n locurile cele sfinte
În veci cu El vom locui.


Amin

Câmpia Turzii, 17 mai 2011

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Deșertăciuni...
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...Eu cred că Solomon avea dreptate:Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.Da, toate sunt num... Citeste mai mult >>
Nu lăsa armura sfântă.
Nu lăsa armura sfântăCreștine drag, soră și frateDeschide ochii ca să veziCă lumea este-un câmp de luptăNu ring de dans, ca să danseziNoi am primit din Cartea SfântăArmura coborâtă din EdenNu am primi... Citeste mai mult >>
Calea către Cristos
E un adevăr, un îndemn, o chemare?Să cugete sufletul în fiecare...Trezește-n om după chipul divin făcutParticula de viață venită de Sus!Și pietrele plâng pe drumul bătătorit,Pe unde a trecut Isus bătu... Citeste mai mult >>
Du-te spune, sa se știe!
Du-te spune, să se știe!Du-te spune, să se știeCă Isus va reveni,Iar a Sa ÎmpărățieNoi, cu toți o vom doriSpune adevăru-n toate,Spune numai ce e drept,Fără El nu se mai poateRevenirea Lui, aștept.Poți... Citeste mai mult >>
Doamne, nu mă pedepsi!
Doamne nu-mi fă grea povaraCăci de-ar fi să cad cumvaNimeni nu se va opriMână de-ajutor să-mi deaȘi-atunci am să strig spre Tine,Voi cârti, voi suspinaȘi-am să cad în deznadejeCă mi-ai dat povara grea... Citeste mai mult >>
Mama ta, te sfătuiește!
Mama ta, te sfătuiește!O să-ți pară rău o datăFiule drag și pribeag,Când o să mai bați la poartă,Ca să treci al casei prag.Când pe nimeni nu găseștiCăci măicuța, ți-a plecatRegreți și-o să te jelești,... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit