Ruine

Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!”
va intra în Împărăția cerurilor, ci cel
ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Matei 7:21


Când prima rază-a soarelui mi-a mângâiat ființa,
vântul bătea încă, împrăștiind fiorii-i reci.
Stăteam în prag uimită și-mi măsuram credința,
era mai mare-n zorii acestei dimineți.

Trecuse furtuna ce ne-a mai încercat o dată,
iar casa de pe stâncă m-a adăpostit bine.
În vale vedeam plaja pustie, dezolantă,
cu-a ei castele de nisip rămase în ruine.

Am fost și eu acolo, de-atâtea ori ‘nainte,
zidind cu îndârjire palat după palat.
O goană nesfârșită după a lumii cinste…

Din tot ce am clădit atunci, nimic n-a rezistat.

Căci temelie îmi erau realizări efemere:
inteligența, relațiile sau banii,
talentele, ambiția și propria mea putere.
Mi-am investit toată energia și mi-am pierdut anii.

Am rămas cu regrete și amintiri amare,
printre fărâme de nisip spulberate de vânt.
M-am hotărât atunci să-ncerc o schimbare.
Am deschis Biblia și-am citit al Domnului Cuvânt.

Vorbea despre o Stâncă, o temelie sfântă,
pe care să-mi clădesc și casa și viața:
exemplul lui Isus, voința mea înfrântă
și dintr-o dată, parcă, se risipise ceața.

Mi-am strâns tot ce aveam și m-am mutat pe Stâncă.
Furtuni vin și aici, dar sunt în siguranță.
Priveliștea ce-o am acum, descoper-o nevoie adâncă -
a omenirii, dup-o rază de speranță.

Azi nu mai am nevoie de rang sau bunăstare,
am gustat harul Domnului și-mi este de ajuns.
Iar tuturor ce încă se bucură de soare
le spun din experiență: plaja-i un rău ascuns.

De-ai auzit Cuvântul, de cunoști Evanghelia,
nu sta nepăsător, nu aștepta furtuna.
Ce fericit vei fi de faci ce spune Biblia,
de azi cu Domnul viața trăind pe totdeauna!