text Poezii crestine

Ruine

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Şerban Lavinia
Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!”
va intra în Împărăția cerurilor, ci cel
ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Matei 7:21


Când prima rază-a soarelui mi-a mângâiat ființa,
vântul bătea încă, împrăștiind fiorii-i reci.
Stăteam în prag uimită și-mi măsuram credința,
era mai mare-n zorii acestei dimineți.

Trecuse furtuna ce ne-a mai încercat o dată,
iar casa de pe stâncă m-a adăpostit bine.
În vale vedeam plaja pustie, dezolantă,
cu-a ei castele de nisip rămase în ruine.

Am fost și eu acolo, de-atâtea ori ‘nainte,
zidind cu îndârjire palat după palat.
O goană nesfârșită după a lumii cinste…

Din tot ce am clădit atunci, nimic n-a rezistat.

Căci temelie îmi erau realizări efemere:
inteligența, relațiile sau banii,
talentele, ambiția și propria mea putere.
Mi-am investit toată energia și mi-am pierdut anii.

Am rămas cu regrete și amintiri amare,
printre fărâme de nisip spulberate de vânt.
M-am hotărât atunci să-ncerc o schimbare.
Am deschis Biblia și-am citit al Domnului Cuvânt.

Vorbea despre o Stâncă, o temelie sfântă,
pe care să-mi clădesc și casa și viața:
exemplul lui Isus, voința mea înfrântă
și dintr-o dată, parcă, se risipise ceața.

Mi-am strâns tot ce aveam și m-am mutat pe Stâncă.
Furtuni vin și aici, dar sunt în siguranță.
Priveliștea ce-o am acum, descoper-o nevoie adâncă -
a omenirii, dup-o rază de speranță.

Azi nu mai am nevoie de rang sau bunăstare,
am gustat harul Domnului și-mi este de ajuns.
Iar tuturor ce încă se bucură de soare
le spun din experiență: plaja-i un rău ascuns.

De-ai auzit Cuvântul, de cunoști Evanghelia,
nu sta nepăsător, nu aștepta furtuna.
Ce fericit vei fi de faci ce spune Biblia,
de azi cu Domnul viața trăind pe totdeauna!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>