Regretele mă însoțesc

Regretele mă însoțesc


Văd un petic mic de cer
Și stele, ce strălucesc
Ele, înspre ziua pier
Eu, odihnă nu-mi găsesc...

Nu am somn, liniște n-am
Sunt închis, mi-e tare greu
Cerul îl văd de la geam
Știu, acol' e Dumnezeu

Nicicând seamă n-am luat
La nimic ce este sfânt,
Socoteală nu am dat
Chiar la nimeni, pe pământ

Părinții-mi, s-au botezat
Și-L slujesc pe Dumnezeu,
Cu teamă au cutezat
Să-mi spună, că fac, ce-i rău

Iar când off-ul lor mi-au zis
I-am privit nepăsător
Mai, că am pufnit în râs...
De tonul lor, mustrător

Cine ar putea pe mine
De pământ să mă izbească?
Eram ancorat prea bine
Nu puteau, să mă clintească

Aveam oameni, peste tot,
Căci pe toți i-am mituit,
M-ar fi anunțat pe loc
De ceva, s-ar fi ivit

Oameni mari aveam în jur
Care, m-ar fi apărat
Și eram un om prea dur
Greu, m-ar fi intimidat,

Eram tare, plin de bani,
Pe nimeni n-am menajat,
Celor lipsiți de mulți ani
Bani, cu camătă, le-am dat

Celor strâmtorați le-am dat
Bani și dublu am primit,
Pe nimeni nu am iertat
I-am bătut, i-am oropsit

Dacă îndrăzneau să ceară
Câte o mică păsuire,
Îi scoteam pe ușă, afară,
Îi băteam, cu nesimțire

Toți de frică îmi știau
Căutau să mă ocolească
Dacă bani îmi datorau
Se grăbeau, să îmi plătească

Când era vorba de bani
Nu puteam fi iertător,
Chiar și peste ani și ani
Rămâneam, necruțător

Și-n afaceri am intrat
Totul, bine îmi mergea
Bunuri, bani, am adunat
Nu-mi păsa, de nimenea

Pe părinți îi căutam
Foarte rar, mă plictiseau,
Câteodată-i ajutam
Dar, mereu mă refuzau

Nu voiau bani, de la mine,
Ziceau că sunt blestemați
Mie, nu-mi era rușine
Nici de ei, nici de ceilalți

Îi lăsam în voia lor
Cu credința lor, absurdă
Și mă străduiam de zor
Să adun, avere multă,

Niciodată n-am crezut
C-am sa pot, să fiu învins
Dar, o dată am văzut
Că o cursă, mi s-a întins...

Astăzi, sunt la închisoare
Mă frământ și mă gândesc,
Cum va fi, putea-voi, oare
Ani mulți, închis să trăiesc?

Parcă glasuri auzeam
Plânsul celor sărăciți
Jalea lor parc- o simțeam
I-am lăsat, nenorociți

Nu-mi păsa că le fac rău
Banii, mă interesau,
Ei, vorbeau de Dumnezeu
Și mai tare mă înfuriau

Azi, trec prin necazul mare
Singur sunt, cu Dumnezeu,
Oare îmi va da iertare,
Va uita, trecutul meu?

Sunt distrus și umilit
Gânduri mă frământă iar,
Ma simt crunt, de tot lovit
Precum, Nebucadnețar

Când de-atâta îngâmfare
Merite și-a asumat,
Dar pedeapsa a fost mare
Nebun, pe câmp a umblat

Până Domnul s-a îndurat
Și l-a făcut sănătos
A păscut și a umblat
Ca un animal furios,

Clipe de singurătate
Aici, vajnic mă apasă
Și îmi amintesc de toate
Căci conștiința, nu mă lasă

Conștient, eu sunt de toate
Domnului Îi cer iertare,
Să mă ierte, dacă poate,
Să-mi dea mila Lui, cea mare.

Amin

Câmpia Turzii, 6 februarie 2014