text Poezii crestine

Reflecții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Păun Ruben
Sfârșitul anului se-apropie grăbit,
Iar noi creștinii ne punem întrebarea:
Ce ne-am propus anul trecut am reușit
Sau le-am trecut pe toate cu vederea?

Anul trecut am spus că vom citi mai mult,
Din cea mai importantă carte, Biblia,
Timp n-am avut sau noi n-am vrut
Sau nu am fost lăsați să ducem bătălia?

Cine ne-a luat voința, să nu mai luptăm,
Pe frontul Sfânt al Domnului Isus?
Cine nu ne lasă să mergem să escaladăm,
Muntele, ce are al nostru premiu-ascuns?

Am spus că vom pleca al nost’ genunchi,
Mai mult, mai des, mai plini de frică,
Sau…oboseala ne-nchide-ai noștri ochi
Și nu auzim că Tatăl Sfânt ne strigă?

Cine ne-a furat dorința, de a vorbi cu Dumnezeu,
Ca să primim îndemnuri bune, valoroase?
Ce ne oprește să-I spunem tot mereu:
“Eu, un păcătos, vin înaintea Ta, Hristoase”! ?

Am spus ca vom vesti mai mult Cuvântul,
Vestea cea Bună, o șansă de salvare,
Sau ne-am concentrat să-mpodobim mai mult pământul
Și am uitat că lucrurile sfinte au valoare?

Nu am primit noi oare o poruncă Sfântă,
Să mergem și să facem ucenici?
Frați și Surori, nu cumva aceasta nu ne mai frământă
Căci vine Domnul și cum vom fi găsiți?

Am spus că vom iubi mai mult,
Pe cei ce deloc nu vor să ne iubească,
Ce s-a schimbat în noi de n-am mai vrut
Să-i ajutăm pe cei ce-au început să ne urască?

Ce ne mai ține să arătăm Iubirea Ta
Oamenilor ce ne lovesc în fiecare zi?
Ce ne împiedică din a mai mângâia
Sau să hrănim pe cei ce sunt flămânzi?

Frați și Surori, copiii Domnului Hristos,
Haideți de azi să respectăm a noastre vorbe
Căci, “de mâine”, e vorba celui mincinos
Ce pentru-a pierde un suflet, zilnic fierbe.

Să-ncepem chiar de azi să fim mai iubitori,
Să stăm mai mult în rugă unii pentru alții,
În ale noastre fapte bune roditori,
Iar pentru dușmanii noștri să fim ca frații!

Închei iubiții mei prin a vă spune
Ca-aceste versuri nu sunt din partea mea,
Un Mare Salvator, Isus mă pune,
Sa vă transmit prin vers Iubirea Sa!

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>