Răul

Acel care a iubit Credinţa adevărată a grăit:
- Mai rele decât necredinţa
şi decât răul mai cumplit
să ştiţi că-s falsele credinţe, ereticele-nvăţături,
răstălmăcirile Scripturii, izvor de certuri şi de uri.
Pentru Credinţa-adevărată acestea-s cel mai mare rău,
e cea mai mare vătămare cinstirii către Dumnezeu.

Cu-acest venin amar Satana a otrăvit izvorul sfânt
al Evangheliei în lume
şi al Credinţei pe pământ.
Ca şerpii, falsele credinţe, încolăcesc curatul trup
al Sfintei Domnului Biserici
pe care-o sug,
pe care-o rup...

Din pricina acestor rele şi blestemate născociri
ale vrăjmaşului Credinţei, - au pătimit atâţi martiri!
Atâţia oameni duşi la moarte
şi de credinţă-nstrăinaţi
şi pier atâtea binefaceri prin dezbinarea
dintre fraţi.

Căci toate relele Credinţei
şi toţi ceilalţi duşmani ai ei
sunt dinafară de Credinţă...
Şi chiar de-ar fi ca nişte lei
uşor sunt cunoscuţi căci chipul şi felul lor
e cel străin
şi nu pot face rău Credinţei
oricât de mulţi şi aprigi vin.
Dar viperele-acestea care se-ncolăcesc pe trupul ei
şi se prefac la fel cu dânsa,
- cu faţă şi cu glas de miei -
vorbesc cuvintele ei scumpe,
în casa ei,
şi-n chipu-i sfânt
să poată face dezbinarea,
sub cel mai credincios veşmânt!

Cei ce mai au păcate-ascunse şi-s robi mândriei primii cad
în mrejele înşelăciunii şi-n groapa gurii lor de iad,
drept pedepsire de la Domnul fiindcă n-au păstrat curat
nici cugetul, nici legământul cu Dumnezeu,
cum s-au legat.
De-aceea Dumnezeu îi lasă în duhu-acestor amăgiri
ca să le creadă,
să se ducă în locul veşnicei pieiri.

Dar cugetele ne-ntinate a celor sinceri şi smeriţi
le scapă Dumnezeu, ferindu-i să nu se lase amăgiţi.
Prin Duhul Sfânt i-nştiinţează,
ei simt chiar dacă nu-nţeleg
şi astfel fiii rătăcirii
de ai Credinţei
se aleg.

O, suflete neştiutoare ce mântuirea o doriţi,
de-nvăţăturile străine cu groază pururi vă feriţi...
Nu-i ascultaţi pe câţi le poartă,
nu vă opriţi pe calea lor,
căci toţi aceia ce-i urmează, în groapa rătăcirii mor.

Nu părăsiţi învăţătura,
ci calea rea o părăsiţi,
şi nu vă rupeţi de Credinţă
ci de păcat vă despărţiţi!

Căci cei ce umblă să vă-nşele nu vă departă de păcat
ci de Credinţa voastră sfântă, ce ʼnaintaşii v-au lăsat!
Și nu pentru câştigul vostru
sau mântuirea voastră vin
ci pentru ale lor foloase
şi să vă semene dezbin.

O, slujitori ai mântuirii şi-ai Adevărului,
luptaţi
pe toate falsele credinţe să le zdrobiţi şi alungaţi
c-acestea prăbuşesc pe Domnul
şi despărţesc Credinţa Sa,
duc sufletele la pierzare pe-a îngâmfării cale rea
şi sunt pentru Credinţa dreaptă un rău
şi-o pagubă ce rod
Biserica şi-nvăţătura, rupând al Domnului norod.

Când Domnul va lua Credinţa
şi-al Său Cuvânt
de pe pământ,
vor rămânea aceste sute de crezuri fără crezământ,
iar cei răi, zăpăciţi de ele vor fi pe veci mai dezbinaţi
şi-acesta va fi cel mai mare blestem al celor îngâmfaţi
ce n-au vrut să păstreze-n suflet
credinţa cea dintâi, smeriţi,
ci-au dezbinat-o şi-au hulit-o...
- de dezbinări vor fi munciţi!