Rasuna o strigare

Rasuna o strigare.

de: Bejenar Valentin

Si, stand pe ganduri intr-o zi,
Cu nori albi, si fumurii,
Cu soare palid, ca inceata,
Se-aude-o voce c-am semeata!

Se-aude glasul indepartari,
Strigand, spre cele patru zari,
Necontentit, strigand,
Strigand mai tare,

Desteptare, desteptare,
Caci mirele apare!

Dar, oamenii nechibzuiti;
Privira cu dispret strigarea.
Ei se bateau, in piept cu pumnul,
Cu ura si manie...

Noi nu vrem basme si povesti,
Nici scrierii si balade,
Noi stim ca Raiul e pe Pamant,
Si Iad, nu o sa fie.

Dar voce rasunand departe...
Chemand pe oameni din mocirla,
Sa se ridice la lumina

Sa bea din apa cea divina
Si sa se spele, de orice tina,
In sange Sfant si fara vina.
Si pur ca apa cristalina.

Dar in zadar rasuna voce,
Caci nimeni nu dadea crezare,
Caci ei, se afundara si mai mult,
In noroi si-nepasare.

Dar intr-o casa, parangenita,
Cu demisol ca de palat,
Stateau in rugaciuni si jertfe,
Fratii cu Duh Sfant botezati.

Ei, traiau in unitate,
In sfintenie, in rugaciuni,
Staruinte, fapte bune,
Cine si-nvataturi.

Ei lucrau cu ravna mare,
Pentru a lor mare imparat.
Caci in curand, va fii tarziu,
De arat si semanat,
De plivit si de cosit.

Ci atunci va fi rasplata,
Pentru tot ce au lucrat,
Pentru binele si raul,
Cel facea pe cand traia,

Pentru orice vorba rea sau buna,
Mica si fara de sens,
Pentru orice gluma,
Hula sau dispret,

Pentru orisice cartire,
Murmur sau blestem adus...
Ei n-au vrut sa se supuna,
Sa asculte de Scriptura.

Ei au amanat, chemarea,
Si spunand, ca timp avem,
Pentru post si rugaciune,
Pentru predici, zeciueli.

Unii frati, priveau imagini,
Mieciuri, filme, grozavii,
Uraciuni, vrejitoriii,
Si tot felul de lucruri rele.

Caci pe oamenii din lume,
Si pe toti ce s-au lasat,
De credinta si iubire,
De nadejde si sfintire,

De satan au fost legati.
El la toti, le puse fraul,
Pentru a lor multe pacate,
Pentru vecii, vecilor...

O priveliste de moarte,
A cuprins intreaga lume,
Caci in zari, din departare,
De sub norii fumurii,

Se-naltau spre zari senine,
Stoluri, miii de porumbei.
Ei se unira intr-un cantec,
Cu cei adormiti sub glie,

Spre Cereasca-mparatie.
Se-ndreptau pentru vecie.
Ei au terminat lucrarea
Si porunca pe pamant,

Si de-acum in ceruri sfinte,
Ii asteapta Domnul sfant.
Pentru marea sarbatoare,
Ce-ncurand s-a inceput...

Dar, ce plansete amare,
Se-auzeau jos pe pamant!
Pentru cei lasati afara...
Ce-au calcat al Sau Cuvant.

Ei au auzit de Isus,
De Cuvantul care spune:
Pocaitiva acuma,
Pana Isus, nu revine!

Daca vrei sa fii atuncea,
Printre cei ce se ridica,
De pe sol in Raiul Vietii,
Desteptare, frate draga!

Stai in post, in umilinta,
In credinta si iubire.
Stai pe Stanca care-nvremuri,
Nu s-a clatinat de loc,

Stai la turnul tau de veghe,
Tu in post tre sa veghezi,
Nu privind in alta parte
Si sa uiti, de al tau rost. .

Daca vezi, venind vrejmasul,
Tu atunci, sa alarmezi,
Sa dai destire in cetate,
Cand se-nalta val semet.

Sau cand vrajmasul vine,
Pe la poarta si incearca,
Ca sa i-a cu bombonica,
Pe-un mielut mai gingasel,

Tu atunci sa ai armura,
Scutul, coiful, incaltamintea,
Adevarul si Cuvantul vieti,
Pe cel rau, pentru al invinge...

Daca n-ai acestea frate,
Degeaba iesi tu la macel,
Caci vrajmasul nu i-o musca,
Sau un vierme de pe frunza!

El e regele minciuni,
Si al intunericului frate,
El e dusmanul iubirii,
Si-al nedejdei in Dumnezeu.

Daca vrei, tu frate draga,
Ca sa stai la nunta Sa,
La serbarea cea Mareata,
In castelul minunat,

Implineste cu sfintire,
Sfanta Carte Biblia.