Rămânerea în Domnul Isus Hristos şi mântuirea (Ioan 15.6)

Rămânerea în Domnul Isus Hristos şi mântuirea (Ioan 15.6)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

Sfânta Carte ne învaţă, că poate fi mântuit, (Ioan 10.9; 1 Ioan 2.28)
Omul ce rămâne-n Domnul şi cu El este unit. (Ioan 14.20-23; 15.4-6; 1 Cor. 6.17)

De ni-e inima deschisă Domnului nostru Isus, (1 Petru 3.15)
Şi L-am invitat-năuntru, şi-L iubim cu dor nespus, (Apoc. 3.20; Ioan 14.23; Ef. 3.17)
De suntem zidiţi în Domnul şi suntem un duh cu El (Col. 2.7; 1 Cor. 6.17)
Trebuie ca-ncontinuare, să avem acest sfânt ţel: (Evrei 12.2)
Să rămânem dar în Domnul, cât vom fi pe-acest Pământ, (Ioan 15.4-7; 1 Ioan 2.28)
Rămânând în permanenţă, doar în Sfântul Său Cuvânt. (1 Ioan 2.5,24)

Pentru a rămâne-n Domnul, rămânându-I ucenici: (Ioan 8.31)
Să ne lepădăm aievea, de păcate mari sau mici, (1 Ioan 3.6; Iov 42.6)
Roada să ne fie bună, cât trăim pe-acest Pământ, (Ioan 15.4)
Vasele ne fie pline de al Domnului Duh Sfânt, (1 Ioan 4.13)
Să ne-mpărtăşim cu Domnul, şi să Îl mărturisim, (Ioan 6.56; 1 Ioan 4.15)
Să ne străduim tot timpul, doar ca Domnul să trăim, (1 Ioan 2.6)
Să rămânem în iubirea neclintită pentru El, (1 Ioan 4.16)
Dragostea de Domnul nostru, să ne fie-al vieţii ţel. (Matei 22.37-38)
Iar iubirea pentru Domnul, o avem numai atunci (1 Ioan 5.3)
Când păzim cu voioşie, toate sfintele-I porunci. (Ioan 14.15,21, 24; 1 Ioan 3.24)

Dac-am chibzuit temeinic, şi-apoi am mărturisit (Prov. 5.2; 13.16; 14.8; 29.20; F. A. 8.25; Rom. 10.10; 1 Tim. 6.12; Evrei 10.23)
Că întreaga noastră viaţă, noi cu drag I-am dăruit, (Matei 10.39; Apoc. 12.11)
Singuri şi străini pe lume noi acum nu mai suntem; (Matei 18.20; 28.20; Ioan 14.23; 1 Cor. 1.9; 1 Tes. 5.10; 1 Ioan 1.3; 4.9; 5.12)
Doar ai Lui vom fi de-acuma, Duhul Său dacă-L avem. (Rom. 8.9; Gal. 4.6; 1 Tes. 5.19)

Să-nţelegem bine-aceasta: că de-acuma, noi lucrăm (1 Cor. 3.9; 2 Cor. 6.1)
Însoţiţi de Domnul Slavei, cât în inimă-L păstrăm. (Evrei 3.12; 7.26; 1 Ioan 3.8)
Şi-n oricare clipă-a vieţii, şi oriunde ne-am afla, (Luca 22.28)
Strâns lipiţi să stăm de Domnul, Duhul Sfânt spre-a nu-ntrista. (Iosua 23.8; Ps. 63.8; Is. 63.10; Ioan 14.20; F. A. 11.23; 1 Cor. 6.17; Ef. 4.30)
Şi orice-am dori să facem, trebuie să-L întrebăm (1 Sam. 30.8; 2 Sam. 2.1; 5.19; Is. 30.1)
Dacă El doreşte-aceasta; ne-ncetat să ne rugăm. (Luca 18.1; 21.36; Ef. 6.18; 1 Tes. 5.17; 2 Tim. 1.3)

Dar de facem numai lucruri ce nu-s după voia Lui, (Matei 7.21; 12.50; 1 Ioan 2.17)
Să ştim clar, că-n timpu-acesta, când pornim aşa, hai-hui, (Prov. 21.8; 28.6; Is. 59.8; 2 Cor. 4.3; 2 Tes. 2.10; Evrei 12.13; Iacov 1.8; 5.20; 2 Petru 2.15,21; Iuda 11)
Noi L-am părăsit pe Domnul, şi-n El nu am mai rămas, (Is. 59.13; Ier. 2.13; Evrei 7.26; 1 Ioan 3.6)
Şi-am plecat prin întuneric, fără de ulei în vas. (Ioan 3.19; 8.12; 12.35; Matei 25.3,8, 10; Ioan 15.6)

Domnul Însuşi ne arată, că El va rămâne-n noi, (Ioan 15.4-7)
Atât timp cât noi rămânem în Cuvântul Său. Apoi (Ioan 8.31; 2 Tim. 2.12; 1 Ioan 2.5)
Dacă noi nu mai rămânem în a Sa învăţătură, (Ps. 119.157; Matei 15.9; Ef. 4.14; 2 Tes. 2.15; 2 Tim. 4.3-4; Evrei 13.9)
Şi greşim mereu cu: gândul, fapta, sau cu-a noastră gură, (Ps. 39.1; Prov. 10.19; Is. 66.18; Matei 12.36-37; Ef. 4.17; Tit 1.16)
El, care e sfânt în toate, de păcat fiind străin, (2 Cor. 5.21; 1 Petru 2.22; 1 Ioan 3.5)
Nu poate să participe la vreun rău, şi c-un suspin, (Ps. 5.4)
El, mâhnit, se depărtează de orice nelegiuire; (2 Tim. 2.12; Evrei 7.26)
Căci păcătuind cu voia, părăsim a Sa sfinţire. (2 Cron. 29.6; Is. 1.4; Ier. 2.13; Evrei 6.4-8; 10.26-29; 2 Petru 2.1,15, 20-22)

Şi-aşa-L părăsim pe Domnul, fără să băgăm de seamă, (Deut. 31.16,20; Matei 26.56; Ioan 6.66)
Şi-ascultăm de răul înger, fără să ne fie teamă. (Ioan 8.44; 1 Tim. 4.1; 5.15; 1 Ioan 3.6,8)
Ca urmare, ni se-ntâmplă numai rele tot mereu, (Deut. 31.17-21; Ps. 40.12)
Şi vedem că traiul nostru e din ce în ce mai greu. (Ps. 6.1-2; 32.4; 38.1-8; Is. 3.11; Ier. 6.19; 15.6; 35.17; 2 Tim. 3.1-8,13)

Iară semnele puterii, ce-nsoţesc pe credincioşi, (Marcu 16.17-18; Ioan 14.12; F. A. 1.8)
Deşi rar se mai observă, ne credem religioşi. (F. A. 17.22; Gal. 1.13-14; Col. 2.8; 2 Tim. 3.5; Iacov 1.26-27)

Contra celor ce rămas-au neclintiţi în Domnul lor, (Ps. 17.5; Ioan 14.20; 15.4; F. A. 11.23; 1 Cor. 6.17; Col. 2.7; 1 Tes. 5.10; 1 Ioan 4.9; 5.12)
Care-au duhul lor unit cu Duhul Sfânt, ce-i rugător, (Rom. 8.26-27; 1 Tes. 5.19; Ioan 4.24; 1 Cor. 6.17; Ef. 6.18; Iuda 20)
Care stăruie în bine şi firea şi-au răstignit, (Rom. 2.7; 12.9; Gal. 5.24; 2 Tes. 3.13; 3 Ioan 11)
Şi ascultă-n permanenţă doar de Domnul lor iubit, (Ioan 14.15,21, 23; Evrei 5.9)
Celui rău şi la păcate, se împotrivesc în luptă, (Ioan 5.14; 8.11; Rom. 12.9; Ef. 6.11-18; Evrei 12.4; Iacov 4.7; 1 Petru 5.8-9)
Şi din dragoste de Domnul, veghea lor e ne-ntreruptă, (Matei 22.37-38; 24.42,44; 25.13; Luca 21.36; Col. 3.14; Apoc. 16.15)
Se ridică voci trufaşe, vrând să curme-al lor elan: (Ps. 10.4; 31.18; 94.4; 2 Petru 2.18; Iuda 16)
“Nu-i cel rău aşa de negru, prea vegheaţi mereu în van!” (2 Cor. 11.14; 2 Tim. 3.6-9,13; 4.3-4; Tit 1.10-16; 2 Petru 2.1-3; 12-22; Iuda 4,8, 10-19)

Domnul nostru ne învaţă, că adeseori creştinii (Matei 24.24)
Sunt pândiţi de duhuri rele, mult mai mult decât străinii (1 Petru 5.8-9)
De a Domnului cuvinte şi de-a Sa învăţătură, (Matei 22.29)
Care nu realizează când cel rău mintea le-o fură. (Matei 13.19,25-28; 37-39)

Oameni mulţi din astă lume care sunt tobă de carte, (Matei 23.2-15; Luca 20.46-47)
Cunosc multe despre Domnul, dar cu El n-or avea parte; (Matei 7.21-23; 25.31-46; Luca 13.24-27; Tit 1.16)
Pentru că nu este totul să avem doar multă ştiinţă, (Is. 44.25; Ier. 10.14; 1 Tim. 6.20)
De El nu mai locuieşte, în a noastră slabă fiinţă. (1 Cron. 28.9; 2 Cron. 15.1-2; 24.20; 29.6; Is. 1.4; Ier. 2.13; 1 Tim. 5.15; 2 Petru 2.1; Iuda 4)

Universităţi sunt multe, teologi şi oameni mari, (Matei 23.2-8; Marcu 12.38-40; Ioan 3.10; F. A. 19.9-10; Iacov 3.1)
Dar acei ce au credinţă sunt din ce în ce mai rari. (Ps. 12.1-2; Prov. 20.6; Marcu 16.17-18; Luca 18.8; Ioan 14.12; 2 Tes. 2.3)

Iar de vrem s-avem putere, cum primii creştini aveau, (F. A. 1.8; 4.33; 6.8; Rom. 15.18-19; 2 Cor. 4.7; Ef. 6.10; Col. 1.11)
Să rostim plini de credinţă: “Aur n-am, dar ce-am îţi dau”, (F. A. 3.6)
Şi boala să părăsească orice trup slăbănogit (F. A. 3.7-10)
Prin a noastră rugăciune, să ne-ntoarcem negreşit (Ezec. 33.11; Marcu 6.13; 16.18; Luca 22.32; Iacov 5.14-16)
De pe calea ce-apucasem, ascultându-l pe cel rău, (Is. 55.7-9; Ier. 21.8; 26.3; Matei 6.13; Rom. 12.9; 1 Tes. 5.22; 1 Ioan 3.8,10)
Ce-ncerca, pe nesimţite, să ne tragă-n groaznic hău. (Apoc. 19.20; 20.10,15; 21.8)

Să ne-ntoarcem dar la Domnul, ce cu dragoste ne-aşteaptă, (Ezec. 18.21,23, 26-27,32; Mat. 11.28; F. A. 3.19)
Să umblăm pe calea-ngustă, să veghem ca orice faptă, (Matei 7.14; 16.27; Rom. 2.6; Apoc. 2.23; 22.12)
Gând, sau vorbă, sau simţire, după voia Sa să fie; (2 Cor. 10.5; Fil. 2.1-7; Evrei 13.21)
În noi să nu se găsească nici o urmă de mândrie, (Iacov 4.6; 1 Petru 5.5)
Nici glume, nici vorbe goale, nici o singură minciună, (Prov. 26.18-19; Ef. 4.25; 5.4; 2 Tim. 2.16; Apoc. 21.8; 22.15)
Nici vreo vorbă, care poate ca pe fraţi să-i indispună, (Matei 5.22; Rom. 14.1; 1 Tes. 4.6)
Nici: intenţii, atitudini sau moduri de comportare (Rom. 14.1-22; 15.1-2,5-7)
Ce îi supără pe oameni sau le par că-s jicnitoare, (Ps. 1.1; Prov. 1.22; 9.12; 19.29; 22.10; 1 Cor. 8.1-13; Col. 2.16-23; Fil. 2.3)
Nici o urmă de mânie, ceartă, sau înşelăciune, (Rom. 1.28-29; Ef. 4.31)
Să veghem, ca-n orice clipă să facem doar fapte bune, (Tit 1.16; 2.14; 3.8)
Să-mplinim în permanenţă tot Cuvântul din Scriptură, (Luca 11.28; Rom. 2.13; Iacov 1.22)
Şi s-avem în orice clipă, creştineasca armătură. (Ef. 6.11-18)

Iar de vrem să fim cu Domnul în măreţul rai de sus, (Luca 23.43)
Să veghem, spre-a fi în toate cum a fost Domnul Isus; (Evrei 12.2; 1 Petru 2.21; 1 Ioan 2.6; 4.17)
Să se vadă-n noi de-a pururi roada Duhului Cel Sfânt, (Gal. 5.22-23)
Şi să spunem tuturora: “Domnul vine în curând!” (Apoc. 22.17,20)