text Poezii crestine

Puterea Celui de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Te-ai gândit tu vreodată,
La puterea Celui ce ți-a dat viață!
Te-ai gândit cât de mare este puterea lui Dumnezeu,
Desfășurată prin poporul Său.

Gândește-te căci cine toate le-a creat,
După chipul Său cel minunat,
Cine toate le-a făcut,
Așa cum ochiul tău a văzut.

Puterea lui Dumnezeu e mult mai mare,
Decât vede ochiul tău de carne!
Numai în lucrurile vizibile dacă ai privi,
Vei vedea puterea Celui din veșnicii.

Vezi munții în fața ta,
Cerul întins deasupra ta,
Toate florile și toate câmpurile ce le-a creat,
Din puterea lui Dumnezeu toate sau format.

Dar puterea Lui e mult mai mare,
Merge până dincolo de soare!
Galaxii întregi ce le-a creat,
Toate ca să vezi căci este Dumnezeu cu adevărat.

Si puterea Lui mai departe a pătruns,
În starea ta de duh,
Unde nimeni nu poate să pătrundă niciodată,
Doar puterea lui Dumnezeu ce-a minunată.

Cât de mare este puterea Sa,
Și cât de bine vezi lucrul acesta!
Teme-te de Dumnezeu,
Căci mare e puterea Sa dragul meu.

Dacă simți căci puterea Lui te-a cuprins,
Vino la Domnul care te-a iubit,
Predă-ți astăzi inima în mâna Sa,
Căci puterea Lui te va salva.

Puterea lui Dumnezeu este mare,
Bucură-te de ea cât mai ești sub soare!
Și apoi odată iarăși te vei bucura,
De puterea Lui în slava Sa.

Acesta este Dumnezeu,
Dar puterea Lui e mult mai mare dragul meu,
Este atât de mare,
Încât nu o cuprinde nimeni aici și dincolo de soare.

Nu poți să cuprinzi niciodată,
Cât de mare este puterea Celui de acasă!
Doar un pic Dumnezeu puterea a arătat,
Când toate în jurul tău a creat.

Nimeni nu a pătruns vreodată,
Puterea lui Dumnezeu din slavă,
Și nici nu o poate pătrunde dragul meu,
Căci e prea mare ca să fie înțeleasă în vreun fel.

Și totuși puterea Lui e mult mai mare,
O Doamne un infinit dincolo de soare!
Un Dumnezeu care nu poate fi pătruns,
Este și Dumnezeul tău acum.

Slujește-l pe Dumnezeul acesta degrabă,
E Cel mai mare Dumnezeu care a fost vreodată,
Nu va exista și nici nu va fi,
Un dumnezeu așa puternic ca Cel din veșnicii.

Ascultă de Cuvântul Său degrabă,
Căci mare este puterea Lui și în a ta viață.
Ascultă-l și nu îl respinge,
Pe Dumnezeu care la tine vine.

Puterea Lui este mare,
Poate ai simțit-o și tu în viața trecătoare!
Da a fost puterea lui Dumnezeu,
În jurul tău tot mereu.

Fi credincios Celui ce te-a chemat,
Și rămâi lângă El neîncetat,
Rămâi lângă Dumnezeu,
Și vei vedea puterea Sa dragul meu.

Vei vedea si vei rămâne uimit,
De puterea Celui ce te-a iubit,
Și vei spune cu gura ta:
Doamne mare este puterea Ta.

Da rămâi lângă Dumnezeu,
Și vei vedea puterea Sa dragul meu!
Da rămâi și nu te îndepărta,
Și Dumnezeu mult te va binecuvânta.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>