Puteai să treci ca orişice drumeț

Nu voi putea să mă înalț nicicând,
Să-mi ridic fruntea cu înfumurare,
Cu cât mai mic sunt eu şi mai plăpând,
Cu-atât Te vezi Isuse, Tu mai mare!
Nimic nu am, tot ce dețin acum,
Se datorează Ție, Doamne Sfinte!
M-ai ridicat când eu şedeam în drum,
Căzut, lovit şi fără de cuvinte!

Nu m-ai privit Isuse cu dispreț,
Cum mulți făcut-au! N-ai privit cu silă,
Puteai să treci ca orişice drumeț,
Te-ai aplecat asupră-mi, dar cu milă!
În ochii Tăi verzui ca de smarald,
Parc-am văzut tot cerul, pe-ndelete,
Iar glasul Tău, atât de blând şi cald
Precum zefirul, îl simțeam în plete.

Privit-am mâna ce-ai întins, Isus,
Zăream urme de cuie, răni deschise,
Picuri de sânge peste mine-au curs,
Şi-am înțeles atunci cele promise.
De la-nceput şi până la sfârșit,
Cu-acuratețe Slova ne vorbește,
Tot ce s-a scris, o parte s-a-mplinit!
Popor ales, degrabă te trezeşte!

Nu vei putea când Domnul va veni
Pe nori de slavă, să stai în picioare!
De nu te-ai pocăit, nu te-amăgi,
Chiar dacă Domnu-I plin de îndurare!
În marea Sa iubire pentru noi,
Va judeca, căci El este Dreptate,
În Adevăr, vrea pace, nu război,
Te cercetează dar, soră şi frate!

O, Doamne Tată, Te slăvesc nespus,
Că mi-ai dat har să știu ce-i umilința,
Că văd în toate dragostea de sus
Şi-nțelepciunea ce o dă credința!
Cu cât cobor, cu-atâta gândul meu,
Este mai sus de nori, mai sus de aștri,
Iar duhul meu, lipit de Dumnezeu,
Se roagă pentru semenii sihaştri.

Te-ndură Doamne, pune-Ți mâna Ta,
Peste acei căzuți în drumul mare,
Când rana lor începe-a sângera,
Tu să reverși balsam de vindecare!
La rândul meu, în toate să-Ți urmez,
Să nu-Ți pierd Doamne paşii, niciodată,
Pe-ogorul Tău, oricât am să lucrez,
Să nu aștept aicea vreo răsplată!

20/01/18, Barcelona-Lucica Boltasu