text Poezii crestine

Prin credință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Nu poți să stai înaintea lui Dumnezeu,
Nu poți sta înaintea Fiului Său,
Nu poți primi Duhul Sfânt în dată,
Dacă nu ai o credință adevărată.

Nu poți să faci nici un pas,
Către Cel ce te-a salvat!
Nu poți înainta mereu,
Dacă nu este credință dragul meu.

Strigă către Dumnezeul cel mare,
Să îți dea o credință salvatoare
Strigă către Dumnezeu,
Să umple de credință sufletul tău.

Căci numai prin credință poți înainta,
Când vine furtuna ce-a grea!
Numai prin credință poți birui,
Valurile ce v-or veni.

Uită-te în inima ta,
Să vezi ai credința aceasta?
Ai credința necesară,
Pentru a pași spre casă?

Să ști căci vei avea de pierdut,
Dacă nu vei avea o credință cum Domnul a spus!
Dacă nu ai o credință adevărată,
Nu Raiul va fi a ta casă.

Lupta îți va fi în zadar,
Fără o credință cu adevărat!
Cere de la Dumnezeu,
Și vei primi dragul meu.

Căci numai așa poți înainta,
Pe pământul acesta,
Numai așa vei birui,
Când valurile negre se v-or ivi.

Îmbracă-te cu ce trebuie să fi îmbrăcat,
Și lucrează ca să fi salvat!
Îmbracă-te cu credința necesară,
Căci Domnul asta vrea de la a ta viață.

Ori cât ai încerca,
Tu nu poți prin puterea ta!
Ori cât ai încerca,
Fără credință ești nimic acuma.

Nu vei răzbi niciodată,
Fără credință adevărată,
O credință cum zice Cuvântul lui Dumnezeu,
Nu o credință după eul tău.

Credința ta dacă e pământească,
Nu vei răzbi în această viață!
Nu poți cu credința de jos,
Să intri în Raiul lui Hristos.

Dacă această credință ai cuprins,
Nu îți folosește la nimic vei fi învins,
Credința de pe pământ nu te va salva,
Ea doar te va îngropa.

Doar prin credința în Isus Hristos,
Poți vedea Raiul glorios!
Ea e credința adevărată,
Să crezi în Dumnezeu în a ta viață.

Crede credința ce a spus Isus,
Ea te va mântui te va duce în cerul sus!
Crede credința ce spune Dumnezeu,
Nu ce spune eul tău.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>