text Poezii crestine

Poți fugi, dar nu te poți ascunde

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
Poți fugi, dar nu te poți ascunde
autor: Nichifor Nicu
28/02/2020. ora: 01:15

Pe mine mă poți minți și mă poți duce de nas,
Că sunt om și eu ca tine și greșesc la orice pas.
Dar pe Dumnezeu n-ai cum să Îl minți, să-L păcălești,
Nu ai cum și nu se poate la doi stăpâni să le slujești.

Pe mine poți să mă-nșeli, să mă duci cu zăhărelul,
Să mă porți din vorbă-n vorbă sau să mă faci în tot felul.
Dar pe Dumnezeu nu poți, căci El vede tot ce faci
Și cunoaște gândul tău chiar de te frămânți sau taci.

De mine te poți ascunde atunci când păcătuiești,
Poți ascunde orice urmă de mizerie-n care ești.
Dar de ochii Lui ca para să te-ascunzi, nu vei putea
Căci El știe și-ți cunoaște, sufletul și inima.

Așadar, iubit prieten, tot ce faci și tot ce spui
E văzut și scris în carte, chiar de mâna Domnului.
Și în ziua judecății, când în fața Lui vei sta,
El te va chema pe nume, socoteală tu vei da!

Ia seama și-ascultă bine, chiar de-ncerci să fugi acum;
Nu-ncerca să te ascunzi, că vei fi găsit oricum.
Dar mai bine-alege astăzi, adevărul să-l trăiești
Și în ziua glorioasă, în Hristos să te-odihnești.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>