Portret de creștin

Două mii de ani au trecut,
De când Isus pe Pământ a apărut.
Și să vedem cum arată, câte puțin,
Două portrete de creștin.

Un creștin din secolul întâi după Hristos,
Își dă seama că nimic de-aici nu-i cu folos,
Pentru veșnicie nu-l pregătește,
Ci doar la nevoie de ele se folosește.

Un creștin ce-atunci a fost,
Nu și-a trăit viața fără rost,
Ci lupta cea bună a luptat,
Și cununa în cer a câștigat.

De secolul întâi cu cât ne îndepărtăm,
Ceva ciudat observăm,
Că flacăra inimii de-al urma pe Isus,
S-a stins încet, până când în secolul douăzeci și unu am ajuns.

Și iată, suntem după anul două mii,
Timp în care s-au scurs milenii,
Și vedem un alt portret de creștin,
Cu celelalt seamănă mai puțin.

Creștinul se pregătește să se ducă la adunare,
Dar nu pentru a asculta Cuvântul, ci alt scop are.
Nu pentru a se zidi în Hristos,
Căci pentru el asta nu-i de folos.

Ca să impresioneze se duce,
Mintea la aur și bani îi fuge,
Să crape de mândrie acolo-n adunare,
Să primească slavă și cinste mare.

Poate să i se dea un titlu prețios,
Nicidecum "fiu al lui Hristos",
Ci mai degrabă "lider" sau "păstor",
Ori "al tinerilor conducător".

Cum ținuta acestor creștini arată,
Cât de mult este schimbată,
Față de haina simplă a lui Hristos,
Și haina inimii fără pată, ce-i cu mult mai de folos.

Băieții când la biserică au plecat,
Mai întâi cu-o tonă de parfum s-au dat.
Gelul din păr e nelipsit,
Iar îmbrăcămintea lasă de dorit.

Fetele mai au de aranjat,
În primul rând, părul nepieptănat,
După ce bine, bine, l-au ondulat,
Se dau cu-n spray ca să mai fie și parfumat.

Apoi bluza transparentă,
Care-i și-așa destul de strâmtă,
Se-asortează cu fusta strâmtă sau decupată,
Împreună cu unghiile lungi ce au culoare mată.

Apoi li se pare că nu sunt accesorizate,
Și își pun lănțișoarele și brățările toate,
Care merg foarte bine,
Cu geanta ce numai prostii ține.

Căci Biblia de ce ar pune-o în ea?
Mai bine-și pun rimelul sau altceva.
Sau unguent pentru picioare,
Căci după tocuri de zece centimetri, normal ca doare.

Dar fetele tot fete sunt,
Așa că, se dau cu parfumul cel mai scump.
Și vor să fie seducătoare,
Habar n-au că fac un păcat mare!

Căci habar de ce-ar avea,
Când le interesează altceva?
Când la biserică se duc mai degrabă,
Toate privirile să atragă.

Ce-am scris aici aș vrea să fie neadevărat,
Dar se întâmplă, de la prea mult păcat.
E trist, să se îndure Dumnezeu,
Dar Îi mulțumesc că a salvat sufletul meu.

Iată, acum, de fapt v-am prezentat,
Un portret între un creștin amăgit și unul adevărat,
Ce diferență între Pavel cel smerit,
Și unul de-al nostru așa zis. . pocăit.