Poporul Meu...(1)

POPORUL MEU...(1)

Poporul Meu ce te-am încredinţat
Să răspândeşti Lumina şi-n zonele aride
Te văd cam obosit, te văd cam timorat
De parcă te-au răpus zilele toride.

Ţi-am dat ce-i necesar; ţi-am dat echipament
Să poţi să-nvingi, în ţară, ignoranţa
Ţi-am dat şi Vechiul şi Noul Testamernt
Dar nu cu gândul să-ţi şlefuieşti prestanţa...

Ci-ai fost învrednicit să faci de cunoscut
Ce e în concordanţă cu legile divine
Şi cum se poate-ajunge în veşnicul Ţinut
Şi cum relaţia cu Cerul se poate întreţine.

Când frământat ai fost te-am uşurat
Şi ţi-am creat condiţii să-ndeplineşti lucrarea
Dar scuzele lansate de humă te-au legat
Şi ţi-au ştirbit voinţa ce naşte-ncredinţarea.

Belşug de revelaţii trimis-am prin Cuvânt
Să te fortifici, să-nvingi indiferenţa
Dar parcă strategia avută ţi s-a frânt
Şi doar atâta vrei: să-ţi aperi „inocenţa”.

Ai început în clocot terestra misiune
Şi-acuma unde eşti popor răscumpărat?
Te afectează mult minora leziune
Făcută de-un sistem cu-n jalnic aparat.

S-a subţiat iubirea, s-a subţiat şi zelul
Şi mă slujeşti, dar nu ca la-nceput
Au fost şi zile când ai pătat inelul
Ce ţi l-am dat ca semn de Legământ şi scut.

Te-ndemn acum; te-ndemn încă odată
Să nu cobori ştacheta; s-o ţii acolo sus!
Să regăseşti comoara ce-a fost cam neglijată,
Să-Mi fi reprezentant aşa cum ţi-am mai spus...

Aceasta ţi-e menirea pân’ vreme se-mplineşte
Să te transfer în mediul cu frumuseţi ornat
E-o datorie sfântă ce şti că te-ntăreşte
Şi-ţi dă orientare spre veşnicul Palat.

George Cornici/ 3 Decembrie, 2011