text Poezii crestine

Poemul trandafirului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Poemul trandafirului

Se zice de un poet mare
Că, într-o seară de april,
Zărind pe drum o cerșetoare,
I-a dăruit un trandafir.

Apoi, n-a mai cerșit femeia,
Întreaga lună-a lui april;
Din ce trăise-n vreme-aceea?
Poetu-a spus: „Din trandafir!”

Isus, Poetul cel mai mare,
Când te-auzi că-L rogi umil,
În primăveri, în înserare,
Te-a preschimbat în trandafir.

În lume, vei avea necazuri!
Să le răzbați, de ești copil
Al Grădinarului, din ceruri:
Vrei să trăiești ca trandafir?

Cu trandafirul din Saron
E-asemuită doar Mireasa,
Dar, se aude-n lume zvon,
Că ai așa dulce mireasma?

Sau, oamenii simt numai spini,
Când mâna-ntind să te apuce?
Dulceața cea de trandafir,
Ar vrea, din tine, s-o mănânce.

Vinul nou, aromat, divin,
Ar vrea, din tine, să-l deguste,
Ulei cu iz de trandafir-,
De ți-au strivit petala-curge!

Nu dispera, fiind deseori
Zdrobit și tescuit de lume,
Căci va veni Isus pe nori,
El e Lumina ce n-apune!

Te va trezi, te va-nflori,
Te va culege din pământuri,
În Raiul Lui te va sădi:
Să dai parfum ceresc, de-a pururi!

Eroii lăudați de Domnul,
Ce-au pribegit, în strai umil,
Ce-au fost închiși pentru credință,
Au viețuit din trandafir...

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

N-ați lăsat!!...(var:)
N-ați lăsat! ! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți, cum negaC-a... Citeste mai mult >>
N-ați lăsat!...
N-ați lăsat! ...N-ați lăsat pe prim ministruSă ne apere pe NistruAți votat pentru-a furaDar cei mulți, v-am spânzura! ...Când cad dronele grămadăȘi în curți ca și pe stradăAsta n-aveți cum negaC-ați... Citeste mai mult >>
Conversație cu Dumnezeu
Încep prin a scrieAceste rânduri cu măiestriePentru Dumnezeul meu cel viuCe mă așteaptă în veșnicieÎn această dimineațăCând m-am trezitAm văzut o viațăMult mai frumoasăÎnțelegeam sensul a ceea ce scri... Citeste mai mult >>
Șoapta Duhului Sfânt
Am deschis acest caietSă scriu această poezieCe am primit-o din CerPentru a Lui măiestrieAud vocea Lui cum îmi dicteazăȘi îmi spune „scrie”Căci Eu sunt Cel ViuCel din veșnicieIată, Eu stau să vinȘi ră... Citeste mai mult >>
Poem pentru Dumnezeu
Când încep a scrie o poezieParcă toate se adunăȘi formează un cuvânt,Gânduri puse pe hârtie.Scrise de un poet,Dar nu pentru a lui măiestrie,Ci pentru slava lui Dumnezeu,Care i-a dat acest dar.Să scrie... Citeste mai mult >>
De vin furtuni
DE VIN FURTUNIDe vin furtuni cu tunete mariŞi ești zdrobit de poveri tari,Iar pacea parcă n-o găsești,Și tot mai des te opintești,De parcă şi cerul apasă mai tare,Nu te lăsa cuprinsă de disperare.Nu-ţ... Citeste mai mult >>
Örökkévaló Fény
Örökkévaló FényTiszta, Szent Fény a csillagok óceánjából,Gyere ide le a kék hullámok sugaránA lélekbe, hogy tudjon menekülni viharából.Mert minden percben igazlelkűséget kíván.Szeretettel és meleg szí... Citeste mai mult >>
Iov cap.29. Iov de altădată
Iov cap. 29. Iov de altădatăIov a luat cuvântul și a zis:”Oh! ... De-aș fi ca lunile trecute,Ca-n zilele, când mă păzea Dumnezeu,Și nu ca acum, când El mânia-și ascuteCi ca atunci când candela saStră... Citeste mai mult >>
Ai primit o zi
Încă-o zi. Ne-a dat-o DomnulS-o petrecem cu folos,Să desțelenim ogorul,Să lucrăm pentru Hristos.Încă-o zi de El lăsată.Mă întreb: ce am făcut?Viața îmi este curată?Am adus eu rod plăcut?Am fost gata l... Citeste mai mult >>
Haina dragostei, o îmbrac!
Haina dragostei, o îmbrac!Haina dragostei, o îmbrac,Căci respect al Tău CuvântTot ce îmi ceri, o să fac,Cât voi fi pe acest pământ.Răbdător, doresc să fiuPlin de calm și de iubire,Tot ce e bine, să șt... Citeste mai mult >>