Pocăința

Pocăința de-altă dată
Ce era printre popoare,
Nu era ca cea de astăzi
Cu stații, televizoare.

Erau harfe, erau Biblii,
Erau inimi jertfitoare,
Erau suflete atinse
Ce plângeau în adunare.

Când se prezenta Isus
Era mare cercetare,
Căci toți cei din adunare
Îl chemau ca să coboare.

Erau oameni care poate
Nu știau ca să citească,
Dar altora din Scriptură
Ei știau ca să vorbească.

Era dragoste frățească,
Fară prefăcătorie,
Ci exact așa cum Domnul
A cerut-o ca să fie.

Frații mânuiau Cuvântul
Și-aveau grijă să vorbească
Numai adevărul biblic,
Iar apoi, să și trăiască.

Își dădeau chiar si cămașa
Omului lipsit de toate,
Căci știau că un pom bun
Trebuie s-aducă roade.

Nu stăteau nepăsători
La un strigăt de-ajutor,
Era gata să răspundă
Orice suflet din popor.

Iar surorile smerite
Și în port și în vorbire,
În marea societate
Erau o lumină vie.

Când începea rugăciunea
Era mare cercetare,
Căci era prezent atunci
Duhul Sfânt în adunare.

De ce oare noi vorbim
Astăzi numai la trecut,
De pocăința curată
Și de traiul cel placut?

Oare nu vedem că Domnul
E aproape ca să vină
Și mai mult ca niciodată
Trebuie să fim lumină?

Ne-a cuprins încet ispita
Ca să strângem cât mai mult
Și parcă uităm că totul
Este goană după vânt.

Am uitat că bogăția
Care-i cea mai prețioasă,
Nu-i să ai aici palate,
Ci să ai în cer o casă.

Să iubim și să trăim
Pocăința-adevărată
Căci vine și ziua-aceea
Când vom primi o răsplată.

Hai să ne trezim cu toții
Să stăm treji și vegheatori,
Căci multe capcane astăzi
Și ispite vin spre noi.

Să fim demni de pocăința
La care am fost chemați
Și cu toată armătura
Să fim astăzi îmbrăcați.

Să luptăm pe-acest pământ
S-avem sfânta pocăință
Și Domnul ne v-ajuta
Ca să primim biruință.
AMIN!