Ploaia

Cade ploaia şi aduce
O nouă înviorare
Nimic n-o să se usuce
De căldura arzătoare.

Dumnezeu de sus veghează
Peste oameni şi natură
Bunătatea Sa nu încetează
O simte orce făptură.

Cresc culturile-n ogoare
Creşte grâul auriu
Creşte fiecare floare
Creşte tot ce este viu.

Ploaia cade monotonă
Şi se scurge în şuroaie
Câte un fulger de lumină
Ne surprinde-n plină ploaie.

În orce picur de ploaie
Este binecuvântare
Ce ridică din noroaie
Firul subţirel de floare.

Cel ce face să se nască
Firul care ne hrăneşte
Poate să şi pustiască
Pe cei cel dispreţuieşte.

El dă ploaie cu furtună
Şi cu grindină şi vânt
Peste oraş peste comună
Stricând al naturii veşmânt.

Oamenii să ia aminte
Că nu pot trăi oricum
În desfrâu şi în minciună
El i-atenţionează acum.

De aceia am înţeles
Să veghem noi cum trăim
Ca prin traiul nostru ales
Pe Dumnezeu să-l cinstim