Plânsul

Inima mea jeleşte în vale,
în lacrimi se roagă, refuzând,
s-audă cântec din lume şi vorbele grele,
ce-i apucă pe unii,
aruncându-i în întuneric, inconştient... râzând.
S-a înmulţit pe tarabe păcatul.
Copii speriaţi de ce văd,
se lipesc cuminţi de mama şi tata,
de Domnul în care se-ncred.
...E vremea din urmă,
când ilustrată, ruşinea-mbrăcată-n putere,
îşi lăfăie rânjetul cu bucurie,
când vede în laţu-i pe unii, ce poate să-i ţie...
Din corturi de cinste se-aud mijlociri,
şi strigăte-n lacrimi pentru copii,
-pentru ai locului sau ... alţii, departe-
plâng bieţii părinţi în genunchi şi pe coate,
se frâng mâini şi inimi ca Domnul de păcat să-i despartă...
Să-i aducă în Cortu-I ca altădată...
E vremea pieirii?...

**
“Cel ce-i alb să se albească!
şi prin Duhul Sfânt să crească!”
Mesajul se-aude din Casa cerească.
Se luptă bezna să-şi întindă cortul
şi peste cei ce sunt de Mielul sigilaţi.
Dar în spărtură stă Mijlocitorul,
plângând la Tatăl Milei pentru acei ce Îi sunt fraţi.
Trimite sfânt din cer mesaje,
iertare şi iubire celor de pe pământ
să fie tari!
Neînfricaţi în lupta ce-ar vrea să-i ştie în mormânt
să fie tari, să se încreadă în Domnul!
Căci glasul Mielului –eliberării- se va auzi-n curând!