text Poezii crestine

Pilda neghinei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: ""Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge toate lucrurile care sunt
pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul
aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci, cei neprihăniți vor străluci
ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă."" Amin!
Matei 13:41-43.
Pe cînd îi îndruma Isus
Cu sfaturi și povețe sfinte,
Ucenicilor le-a pus
Altă pildă înainte.

În pilda Sa avea să spună
Că un om a semănat
În țarină-i sămânță bună
Să rodească grâu curat.

Dar pe când dormeau cu toții
Vrăjmașul avea să vină
Și nevăzut, în toiul nopții,
A semănat în grâu neghină.

Iar când grâu' a răsărit
Și-a crescut bobul în spice,
Și neghina s-a ivit
Ca toată holda să o strice.

Stăpânului, robii i-au spus
Despre grâul cu pricina:
"Doamne, nu sămânță bun-ai pus?
De unde-a răsărit neghina?"

"Am semănat - îi lămurește -
O sămânță roditoare;
Iar dacă neghina crește,
E a vrăjmașului lucrare.

Dacă a prins rădăcină
S-o smulgeți nu veți putea;
Nu cumva smulgând neghină
Să smulgeți și grâu cu ea.

Ci lăsați holdele să crească
Cu neghina printre spice;
Și când grâu-o să se coacă,
Secerătorilor le-oi zice

Ca să smulgă întâi neghina
Și legată-n snopi, s-o ardă;
Iar grâul în grânar să-l pună,
Nici un bob să nu se piardă."

Apoi, ca pilda s-o-nțeleagă,
Ucenicilor le-a spus
Că țarina e lumea-ntreagă,
Iar Cel ce seamănă-i Isus.

Sămânța bună și curată
Sunt copiii lui Dumnezeu,
Iar în neghina semănată
Vedem fiii celui rău.

"Grânar" Domnul a numit
Veșnica Sa Împărăție,
Iar al veacului sfârșit
E "Secerișul" ce-o să fie.

Atunci, pe întreg pământul
Vor veni secerătorii,
Îngerii Celui Preasfânt
Să smulgă răufăcătorii.

Toate lucrurile dovedite
Ca lucruri de păcătuire,
Vor fi smulse și-azvârlite
În focul veșnic spre-osândire.

Și toți acei neprihăniți
- Sfinții, pilde-n curăție -
Străluci-vor fericiți
În cereasca Împărăție.

Doamne, grăbește-Ți venirea
Ca să-nceapă secerișul!
Nu lăsa nelegiuirea
Ca să stea de-a curmezișul.

Că răii au umplut grădina
Cu sadul lui Belzebut
Și în holda Ta, neghina,
Tot mai mare a crescut.

Au intrat răii pe-ogoare
Cu sămânță de minciună
Semănând vânt de pierzare,
Dar vor secera furtună.

Cum rodul lor e rătăcirea
Ca lucrare a urâciunii,
Vor secera nelegiuirea
Și-or mânca rodul minciunii.

Doamne!
În nesfârșita-Ți îndurare,
Fă-ne Tu să fim lumină!
Iar în holda Ta cea mare
Să fim grâu și nu neghină.
Amin!




Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Deșertăciuni...
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...Eu cred că Solomon avea dreptate:Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.Da, toate sunt num... Citeste mai mult >>
Nu lăsa armura sfântă.
Nu lăsa armura sfântăCreștine drag, soră și frateDeschide ochii ca să veziCă lumea este-un câmp de luptăNu ring de dans, ca să danseziNoi am primit din Cartea SfântăArmura coborâtă din EdenNu am primi... Citeste mai mult >>
Calea către Cristos
E un adevăr, un îndemn, o chemare?Să cugete sufletul în fiecare...Trezește-n om după chipul divin făcutParticula de viață venită de Sus!Și pietrele plâng pe drumul bătătorit,Pe unde a trecut Isus bătu... Citeste mai mult >>
Du-te spune, sa se știe!
Du-te spune, să se știe!Du-te spune, să se știeCă Isus va reveni,Iar a Sa ÎmpărățieNoi, cu toți o vom doriSpune adevăru-n toate,Spune numai ce e drept,Fără El nu se mai poateRevenirea Lui, aștept.Poți... Citeste mai mult >>
Doamne, nu mă pedepsi!
Doamne nu-mi fă grea povaraCăci de-ar fi să cad cumvaNimeni nu se va opriMână de-ajutor să-mi deaȘi-atunci am să strig spre Tine,Voi cârti, voi suspinaȘi-am să cad în deznadejeCă mi-ai dat povara grea... Citeste mai mult >>
Mama ta, te sfătuiește!
Mama ta, te sfătuiește!O să-ți pară rău o datăFiule drag și pribeag,Când o să mai bați la poartă,Ca să treci al casei prag.Când pe nimeni nu găseștiCăci măicuța, ți-a plecatRegreți și-o să te jelești,... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit