Pilda celor zece fecioare

Tainică asemănare,
Pildă vie, grăitoare.
Pildă cu esență tare,
Pilda cu zece fecioare.

Pilda Bunului Păstor
Ce-o spunea El oilor
Ce-au ieșit din lume
Și-au găsit pășune,

Și odihnă și izvoare
La ale Lui Isus picioare,
Ocrotire, mângâiere
În necazuri și-n durere.

Și mai mult decât aceasta,
El le-a întărit nădejdea:
De-or veghea ei pot să-L vadă,
Când veni-va a doua oară.

Ca să ducă-n cerul sfânt,
Răscumpărați de pe pământ,
Oameni din multe popoare
La cereasca sărbătoare.

Unde îi vor fi mireasă,
Ei, porumbița cea aleasă,
Care-i astăzi ponegrită
Și de mulți batjocorită.

Însă care și-au păstrat
Hainele de in curat,
Simbol al curăției
Și taina fecioriei,

Pecetluiți cu Duhul Sfânt,
Ei îl urmează cu avânt.
Având arvuna moștenirii
Vieții veșnice și fericirii.

Fecioară ca să fii se cere
Să ai o viață de veghere,
Și să iubești pe Dumnezeu
Din tot sufletul tău.

Mai mult decât orice în viață
Și-n toate Lui să-i ceri povață,
Lui să-i dai inima ta,
El să fie tot în ea.

Nici copii și nici soție
Înaintea-I să nu fie.
Nimic să nu te despartă
De dragostea Lui curată.

Să veghezi a fi curat,
Neîntinat și nepătat
Cu-ale lumii murdării:
Pofte, plăceri, flecării.

Nepătat nicicând
De păcat, nici chiar în gând,
Înfrânându-ți mereu limba
Ca să nu primești osânda.

Toate acestea într-un cuvânt
Poți să spui că prin har sunt:
Biruințe prin Cuvânt,
Prin rugăciuni, prin Duhul Sfânt.

Uleiul ce arde în noapte
E Duhul Sfânt ce-n toate
Ne dă lumină și-i o putere
Ce ne va scula la întâia-nviere.

Și candela-i Cuvântul
Ce-a străbătut pământul,
Aducând la viață oameni și popoare
Condamnați la veșnică pierzare.

Iar vasul e ființa noastră slabă,
E inima-mpietrită sau firavă,
E trupul cel neputincios,
E lutul ce ne trage-n jos.

Dar în el purtăm comoara,
Duhul Sfânt ce-i aurora
Dimineții învierii,
Moștenirii și răpirii.

Ațipirea-i generală
O trăim, e vreme-actuală.
Dar la împlinirea vremii,
După cuvântul Scripturii,

Va veni pe nori de slavă
Isus Domnul a doua oară.
Cu un strigăt de Arhanghel
V-a chema pe-ai săi la El.

Și-i vor ieși spre-ntâmpinare
Înțeleptele fecioare,
Care-au trăit pe pământ
Conduse de Duhul Sfânt,

Având vasul plin
Cu ulei divin,
Candela aprinsă,
De ispite neînvinsă.

Care-n vremea pribegiei,
Având simțul datoriei
Față de cei întristați
Se rugau mult pentru frați.

Se rugau cu stăruință
Pentru cei slabi în credință,
Pentru cei nemântuiți,
Cu post și lacrimi fierbinți.

Pentru-a Domnului lucrare
Ce se face-n adunare
Strigau mult la Dumnezeu
Să reverse harul Său.

Așa primești de ai credință,
Mult ulei prin stăruință
Pentru alții și lucrare,
Când te rogi cu-nflăcărare.

Că așa, spune Scriptura,
Cât privește mântuirea,
Îngustă este calea
Și doar puțini pășesc pe ea.

Din cei ce sunt pecetluiți,
Din cei ce vor a fi răpiți,
Oare câți stau în picioare?
Oare câți mai sunt fecioare?

Că nu din toți ziși ucenici
Vor fi luași din zece cinci,
Ci doar din cei curați, fecioare,
Sunt cei ce vor avea intrare.

Ei au vegheat a fi curați,
Dar au simțit și pentru alții,
Fiind plini de Duhul Sfânt
Ce-i cârmuia pe-acest pământ.

Având sfântă părtășie
În Biserica cea vie
Cu cei unși pentru lucrare,
Robi lui Isus prin care

El ne dă descoperire,
Tainică călăuzire,
Ce menține arderea,
De nu se stinge candela.

Încredințarea ce o ai de sus,
Lumină-ți e pe drum de-ajuns,
Dar altuia nu poți s-o dai,
Nu poți să duci pe nime-n rai.

Poți numai ca să spui atât:
Mergeți și voi la cei ce vând!
Mergeți toți, Mergeți îndată!
Azi, încă se dă uleiul fără plată.

Prețul fiind plătit
Prin Isus ce s-a jertfit.
Mâine însă nu se știe,
S-ar putea târziu să fie.

Deci, pe scurt, esențialul,
Dacă vrei să ai uleiul,
Stai pe-aproape de izvor,
Umple-ți vasul, roagă-te stăruitor.
Amin.