Pastel de iarnă

Iarăşi ne crivăţă cu dinţii
Regina Iarnă jucăuş;
Mirese râd dalbul căinţei
Sunând podoabe de scoruş.

Ascunse trainic după case,
Pitindu-şi sufletul fricos
Cu-nfăţişările frumoase
Surâd linguşitor-duios.

Regina este albă toată,
Miresele-s albite tot,
Însă în beznă-ncrâncenată
Să iasă-n ochii lumii pot.

Eternului i-ntind clipita
Să-l prindă-a fi folositor
Când căprioara cu copita
Sparge-ngheţarea de izvor.

Triumfă corbi la răguşire
Berbelecându-se prin vânt,
Pălăvrăgind despre iubire
Că ei ar da-o pe pământ.

Pomii cu palme-ncovoiate
Bocesc, se vaietă în ger
Ridicând braţe degerate
Spre neîndurătorul cer.

E nemiloasa noapte-a iernii
Dreptate unde nu va fi
Şi fiecare cum şi-aşterne
Aşa şi se va odihni.

Dar toţi aşteaptă zile-n Soare
Ca-n ziua cerului de-azur
Să îşi agaţe mărţişoare
Şi să le-arate împrejur.

Adică: „Vezi cum primăvara
Am tânguit-o greu în piept
Şi ne rugam în toată seara
Cu suflet limpede, deştept.”

De fapt cu gloate, cu grămada
Şerpeşte-n umbre s-au pitit...

Spărgând cu viaţa lor zăpada
Doar ghiocei-au răsărit.

De-au ridicat în ceruri dorul
Prin rugi de viaţă şi de flori
Ca să revină Mărţişorul
Cu roşul-albului de zori.

S-aducă zile-mbobocite,
Înmuguririle de spini,
Iar peste inimi rebegite
Blagoslovire de lumini...

Pe când nevăduve-n oglindă
Chitesc podoabe sângerii
Visând hapsân cum o să vândă
Marfa în zile azurii.

Cu ochii lor de precupeţe
Socot de-acum arginţii grei
Ce-or zornăi-n taraba pieţii
Pentru-un buchet de ghiocei.